Sfaturi pentru căţeii economi specializaţi în treburi de markat

Comunicatul oficial impune ca niciodată, orice ar fi, să nu aveţi niciunul pete mai colorate ca ceilalţi, blana mai lucioasă sau codiţa mai ridicată. Dacă totuşi, uneori, e nevoie de puţină cercetare a teritoriului, cercetarea se face în linişte şi numai la indicaţiile stăpânului.

Regulamentul de ordine interioară prevede să lătraţi chiar dacă stăpânul nu vă aude, dar lătratul vostru să fie conform standardelor impuse prin n carţi şi z articole. Atenţie însă la respectarea formei şi a conţinutului. Cu cât apare un ham ham în plus sunteţi depunctaţi. Iar toate greşelile astea se adună la lătratul final.

Prevederile nescrise spun că niciodată nu trebuie să lătraţi în alte limbi mai special. Aici există modele în carte şi dacă le urmaţi cu desăvârşire, aveţi toate şansele să fiţi angajaţi pe postul de haimana şef la sfârşitul stagiului de pregătire. Asta doar dacă aveţi suficiente perioade de lătrat succesiv, îmbinate cu hăhăieli standard şi hau hau-uri nepersonale.

Regula de aur a junglei cu aspect academic în care trăiţi este să arătaţi mereu celui mai mare că aţi însuşit informaţiile exact aşa cum v-au fost prezentate. Nu cumva exemplele pe care le daţi să fie din experienţa personală, din ce aţi mai studiat în particular sau aflat din alte haite pe unde v-aţi mai perindat. Totul se face ca la carte şi din carte. Până la urmă, tre să mănânce şi alţii din maculatură, chiar dacă pădurea moare încet fără copaci.

La final, nu uitaţi: creativitatea şi originalitatea sunt interzise! Să nu vă preocupe limba română pentru că nu e esenţial să o vorbiţi. Dacă lătraţi mai simplu, aveţi punctaj mai mare că e criză şi economia de idei e apreciată. Şi pe lângă toate, nu uitaţi să uitaţi a comunica.

Cu lătraturi succesive şi dezamăgiri de păr creţ,

Un căţeluş muncitor

Istoria frumuseţii (rezumat propriu)

Într-adevăr, dacă fiecare planetă ar emite un sunet al gamei muzicale, toate planetele ar produce laolaltă o disonanţă dintre cele mai nefericite.
Umberto Eco, Istoria Frumuseţii

Dintre cele mai calde anotimpuri, prefer iarna pentru soarele cu dinţi ce îngheaţă şi mai mult lumea plină de amintirile toamnei şi de dorul primăverii.

Dintre cele mai scumpe cărţi, prefer manualul de matematică pentru a-mi aminti mereu că ori cât am încerca să filozofăm, 1 şi cu 1 fac 2.

Dintre cele mai frumoasă cuvinte, prefer tăcerea inteligentă. E lucrul care îmi lipseşte mie şi pe care l-am apreciat mereu la alţii.

Dintre cele mai prostuţe animale, prefer oamenii. Se fac mereu de râs pentru propriul interes, se prefac fericiţi şi bogaţi când abia le mai ajunge bucata de pâine şi comentează mereu şi mereu aşteptând ca un alt animal (mai cu autoritate) să le rezolve problema.

Dintre cele mai interesante senzaţii, prefer frigul pentru că se poate transforma în funcţie de acţiunile tale şi ale celor din jur, fie în căldură, fie în teamă, fie în iarnă, fie în îngheţ, fie în spaimă sau ciudă.

Dintre cele mai necitite cărţi, prefer Istoria Frumuseţii de Umberto Eco pentru că încă nu am reuşit să o cumpăr dar mi-am imaginat-o (în cuvinte proprii) mai sus.

Pentru că:

În fond, ceea ce este considerat hâd, fiind însă doar o parte a întregului, dacă e privit în ansamblu, nu numai că devine frumos, întrucât aparţine unei ordini, dar este chiar cauza frumuseţii generale.

Johannes Scottus Eriugena, De divisione Naturae, V