Aşteptând telefonul să sune şi amintirile să răspundă

E 23.17 şi încă aştept să îmi sune telefonul pentru a vedea dacă mă pot întâlni cu una dintre cele mai dragi persoane. Da, dragă şi pierdută în timpul atât de necruţător. Viaţa trece uneori peste noi şi noi tot nu învăţăm să trăim cu adevărat.

De aseară, de când am aflat de oportunitatea de a-mi revedea prietena mi-am lăsat ambele telefoane să sune. Am încercat să dorm şi m-a trezit ba un mesaj, ba un telefon neaşteptat. Am sărit din pat de fiecare dată cu speranţa că, poate, este ea. Deocamdată este ocupată şi eu încă aştept, cu aceaşi emoţie cu care aş fi aşteptat să mă sune băiatul visurilor mele.

Întâmplarea aceasta m-a făcut astăzi să stau cu telefoanele după mine şi să mă gândesc că nu am mai făcut niciodată o căutare după prieteni. Unii mai vechi, alţii mai noi, unii mai buni, alţii mai aproape. Ciudat a fost că astăzi  mi-am revăzut din întâmplare alţi prieteni bunii cu care nu mă mai văzusem de aproape un an.

Nu voi poveste amănunte legate de noapte trecută când mă gândeam cine îmi sunt prietenii. Mi-i greu şi acum să-mi definesc sentimentele şi resentimentele. Oricum, ştiu că e vina lipsei mele de timp pentru tot ce se întâmplă acum.

Nu sunt vinovată însă pentru telefonul care totuşi încă nu sună…

 

P.S. Da, asta e un post trist.

De ce nu mai scrie Everdene aşa des

Eliza: Nu mai scrii pe blog…

Eu: Păi dacă nu mai merg cu RATP-ul.

Eliza: Şi-a luat Florin maşină?

Eu: Nu, merg cu Unistil.

Dar… pentru că nu doar RATP-ul provoacă scrieri pe blog [şi nu doar atât] promit să reîncep să scriu. Iar postul următor va fi despre un câine deştept dintr-un roman superb sau despre Adrian de pe cartea postală. Cu ce să încep?

Be Right Back:)

Florile de acasă şi pisica de pe fântână. Plus bicicleta.

Am ajuns în sfârşit acasă. Nu am mai fost de la Crăciun. Atunci era frig şi zăpadă. Acum e cald şi plin de flori înflorite.

Leagănul de acasă, verde şi cu vopseaua scorojită, îşi aşteaptă nepoţii la vară.
Narcisele au ajuns în curtea mea cu muuult timp în urmă când eram prin clasa a V-a. O vecină dorea atunci să le rărească şi ne-a dat şi nouă câteva fire.
Grădina de zarzavat e presărată cu flori de primăvară. Mama abia aşteaptă să pună răsadurile peste ceva timp.
Peretele din spate încă îmi mai păstrează versurile...
Tănel doarme pe fântână, lângă florine neînflorite.
Zambilele şi-au făcut loc printre narcise.
Viorele caption....
Garofiţele aşteaptă vara pentru a fi puse mai lângă uşi.
Viorele full size.
Ultima bicicletă.
Când eram mici, fiecare avea grădina ei. Narcisele acestea sunt din grădina Rebecăi, undeva în capătul livezii de meri.

Şi mă duc să mai văd ce găsesc pe acasă. Revin.