Scrisoare de dor olandez

Draga mea străină,

Îţi scriu cu drag acuma la aproape o lună de la ultima revedere. După cum ai observat ţi-am dus dorul în ultima lună şi te-am respectat aşa cum am ştiut eu mai bine.

Mi-a făcut o deosebită plăcere să îmi amintesc de tine aşa cum nu te-am cunoscut niciodată şi să mă documentez pentru a şti să te cunosc mai bine. Încă mai am multe de învăţat, ţinând cont că încă nu vorbim aceaşi limbă, nu aveam aceleaşi obiceiuri sau sistem de valori simplificate.

Însă, draga mea, îţi mulţumesc pentru că m-ai disciplinat puţin, mi-ai arătat că e frumos să scriu din nou şi e frumoasă scrierea. Mi-ai dat voie să visez deşi poate îmi sunt prea mari visele. Dar m-ai impulsionat să încerc să fac dorinţele mele realitate.

Aştept partea din primăvara mea să îmi aducă aer de tine şi flori de dor.

Cu drag,

Eu, cea de acum 1 lună.

Exerciţiu de optimism călător

“În fiecare drum am renunţat la peisaje interioare în favoarea celor adevărate, înlocuindu-le, din păcate prea des, cu imagini văzute furtiv, în treceri grăbite, astfel că aş fi îndreptăţit, uneori, să mă întreb în ce măsură asemenea împrejurări, ce mi-au fost mai degrabă impuse, căci am o natură retrogradă, de sedentar, nu m-au sărăcit, în loc să mă îmbogăţească. “ (O. Paler, Drumuri prin memorie)

Cele mai grele decizii le iei atunci când trebuie să alegi între două lucruri care îţi plac şi care ţi se par bune. Până la urmă, ajungi la concluzia că unul e mai bun decât altul, dar că, de cele mai dese ori, trebuie să renunţi la cel ce ţi-i mai drag.

Cele mai scumpe călătorii sunt cele pe care ţi le imaginezi în interiorul tău. Când ajungi să vezi locurile închipuite, eşti mai degrabă dezamăgit decât mulţumit şi fericit că ţi-ai împlinit visul.

Cele mai mari treceri sunt paşii până la cel mai apropiat loc în care să te simţi tu. Şi uneori, îţi dai seama că nici acolo nu eşti singurul care e singur.

Cele mai mari dorinţe la ora asta ar fi o pereche de tenişi gri, o carte pe care sper să o cumpăr în curând: “Pământul este plat” de Th. Friedman şi posibilitatea de a zbura prin planurile mele. De ce nu, poate va veni şi împlinirea curând. La ora asta, sunt optimistă.

50 de oameni, o întrebare

Avem o idee. Mergi într-un loc. Adresează aceaşi întrebare la cincizeci de oameni. Filmează-le răspunsul.

Aceasta a fost ideea pusă în practică de un grup din America şi Londra. Întrebările adresate erau banale la prima vedere, dar pline de substrat:

– Ce ai vrea să ţi se întâmple până la sfârşitul zilei?

– Unde ai vrea să te trezeşti mâine dimineaţă?

Răspunsurile au variat. Atitudinea oamenilor a fost diferită. Au ieşit la iveală visuri ascunse sau dorinţe neîmplinite.

Totodată, după vizionarea filmuleţelor de pe site, comentariile au fost interesante. Cineva dorea să ajungă pe lună, o doamnă mai în vârstă considera că patul ei din dormitor este cel mai singur loc din lume. Unii doreau o lume fără război, alţii ar fi vrut să doarmă mai mult.

Mă pune pe gânduri un răspuns: “Nu ştiu dacă mă voi trezi mâine. Tot ce am este ziua de astăzi.”