Scrisoare de dor de Anca

E o nebunie curată să îţi scriu pentru că abia am curajul să o fac şi sunt absolut sigură că nu vei apuca să citeşti vreodată aceste rânduri. Dar, în sufletul meu te caut mereu şi din când în când încerc să sun la ultimul număr pe care mi l-ai lăsat. Te caut şi pe Google din când în când, cam odată pe lună, cu speranţa că o să apari cumva, undeva, cândva. Nu pot întreba de tine. Ştiu că aş putea stârni revolte şi gânduri ciudate. Însă, azi vreau să îţi amintesc de ce îmi plăcea să îţi zic aşa de mult în copilărie: “Fată, eşti nebună!?”

Dacă încerc să mâ gândesc… nebunia noastră era frumoasă şi copilăroasă, chiar şi atunci când am mai crescut şi am început să ne facem confesiuni care nu se mai legau de matermatică sau română. Draga mea, mi-i atât de dor de tine şi aş vrea să ştii asta, în special astăzi.

Îţi mai aminteşti când, atunci când erai stresată mergeai la tablă şi scriai (după ce elevul de serviciu abia o ştersese): “Alcătuiţi propoziţii” şi “Ana are mere”?

Îţi mai aminteşti când, din întâmplare sau nu, părinţii noştri ne-au cumpărat rochii la fel, din catifea albastru închis, cu nasturi mari şi guler alb? Apoi… am jucat în piesa aceea de teatru cu iepure şi cu ogar?

Îţi mai aminteşti de concursurile de poezie eminesciană când recitam împreună “Doina”? Tu recitai “De la Nistru pân la Tisa” şi eu “De la Turnu-n Dorohoi”…

Mai ştii scumpa mea când veneai la mine şi râdeam de nu mai puteam până aproape ni se făcea rău şi îmi spuneai mereu: “Fată, eu cred că nu îs normală!”

Mai ştii cum stăteam cu tine când fumai şi îţi făceam morală uneori, pe deal la şcoală? Mai ştii de câte ori te rugam să ai grijă de tine şi să fii luptătoare?

Tu nu ştii draga mea.. dar eu mereu când  mergeam la tine acasă mă întrebam cum de e aşa de curat şi cum de stau fructele şi dulciurile fără să le mănânce nimeni. Tu, când veneai la mine acasă îţi plăceau turtele mamei pe plită şi gălăgia şi dezordinea produsă de cele 3 fete mai mici decât noi. Ştii cât de mult îmi plăcea când observai că am schimbat ceva sau că era mai ordonată casa pe moment ce fetele creşteau?

Draga mea, sunt atât de multe lucruri pe care aş vrea să ţi le spun. Însă… nu ştiu de unde să te iau şi nici încotro să apuc după tine. Sper şi mă rog că eşti bine. Şi azi, mai mult ca oricând, sper să fii fericită.

La mulţi ani, Anca! Încă mai aştept un semn.

Advertisements

Olanda florilor, pentru floarea mea

Florile reprezintă Olanda într-un mod deosebit şi unic. Iar această ţară e cunoscută drept Ţara Lalelelor. Câmpuri întregi de flori aduce primăvara în această ţară dragă mie. De aceea, azi voi vorbi despre primăvara Olandeză şi despre primăvara românească.

Primăvara florilor olandeze începe în Keukenhof. Locul este numit şi “cel mai mare show al florilor din întreaga lume”. Spectacolul se întinde pe 32 de hectare între Amstedam şi Haga. Pe scena principală se află milioanele de bulbi de flori acompaniate de o moară, pomi fructiferi, cascade şi canale.

Lalele sunt vedetele primăverii în Keukenhof. Cei care se ocupă de lalele se întrec într-un concurs de frumuseţe florală încercând să atragă cât mai multe priviri asupra părţii lor de parc. Pe lângă expoţizia florilor, crescătorii încearcă să producă hibrizi şi să găsească soluţii pentru dăunătorii de plante. Totuşi… trebuie menţionat că lalelele nu sunt originale olandeze. Au fost aduse din Turcia 1554 ca elemente de colecţie. Au fost atât de apreciate încât se plăteau bani grei pentru un exemplar la început. Acum, reprezintă un simbol al Olandei prin grija şi pasiunea colecţionarilor şi crescătorilor de bulbi.

Las imaginile să vorbească pentru exemplificare şi vă mărturisesc ceva, da să nu mai spuneţi la nimeni: Anca… vine în România pentru primăvara noastră, românească!

 

Pentru Anca, cea care nu uită

Dragă Anca,

Vremea în sufletul meu e bună, chiar dacă e o ceaţă nebună şi rece şi grea.

Planul de dezvoltare personală m-a dus iar cu gândul la Olanda şi am început să văd cum stă treaba cu masterele pe acolo pentru că, poate, încep să iau în considerare şi acest lucru pentru următorii 2-3 ani. Olanda mi se descoperă atât de specială şi de cunoscută încât mă simt ca Everdene care îşi pierde pălăria şi suferă până vine Oak să i-o răscumpere şi s-o ceară de nevastă.

În continuare scriu la plan, scriu şi aici şi mâ întreb unde ar trebui să scriu mai bine.

Îţi scriu pentru că mi-i dor de tine şi de Daniel şi de oaia aia din sufragerie care mă face să nu mă simt singură. Am şi eu o minunăţie de pernă galbenă care se aseamnă cu ce ai tu doar că e fără creţi.

Îmi amintesc ploaia din Delft şi străzile şi oamenii ca într-un roman de Zaharia Stancu şi încerc să nu uit nimic. Chiar dacă probabil nici tu nu înţelegi ordinea cuvintelor mele, crede-mă că şi eu o uit uneori. Dar, contează că existăm şi avem vise.

Pff… Postul asta e pentru luni când am adormit fără a scrie despre faptul că ai cântat. Şi ce planuri îmi făcusem pentru ziua aceea. Oricum, felicitări şi îmi rămâne în gând amintirea ta din Dublin. Dear, sing to me!

Cu dor de copil nebun,

Miha