Blue Man Group – Let’s Silence!

Se ia o sală mare mare mare cu americani și nu numai.

Pe ecran, înainte de spectacol apare un mesaj ce incearcă cumva sa te introducă în cele ce vor urma. Oricum, nici habar nu ai de ce poate urma. Asta dacă vii la Blue Man Group pentru prima oară. Și, banuiesc eu, prima oară e cel mai fain.

Mesajul, în rezumat, îți zice că cel mai mișto mod de a-ți face relații de durată cu cineva dintr-o altă cultură este să creați ceva împreună.

Și după ce citești mesajul până aproape îl memorezi aștepți să vezi ce mai urmează. Și urmează tot felul de mesaje afișate în genul mesajelor dintr-o gară cu referința la faxurile portabile care trebuie închise sau la filmatul care e interzis daca nu vrei ca organizatorii să foloseasca The injection machine under your chair.

Dar, nu vreau să povestesc show ul că n-are farmec! Ce vreau să explic mai departe sunt  particularitățile care, cred eu, fac spectacolul să fie atât de fabulos:

• Blue Man Group sunt o organizație destul de maricică cu specatole zilnice în mai multe părți ale lumii ( New York, Orlando, Berlin, etc).
• Blue Man Group apar mereu pe scenă în formulă de 3 personaje cu fețele acoperite cu o ceară albastră. Nu se disting decât trăsăturile feței și ochii.
• Mai mereu, 2 personaje sunt în contradicție cu cel de-al treilea personaj.
• Sunt îmbrăcați în negru și de cele mai multe ori sfîrșesc show-ul fiind stropiți de tot felul de culori și substanțe folosite în timpul show-ului.
• Interacțiunea cu publicul este incredibilă. De exemplu, la show ul la care am fost eu au ales o fata din public și au jucat alături de ea pe scenă. În plus, la un moment dat membrii grupului circulă prin public mergând pe scaune sau pe culoarul dintre scaune.
• Muzică: Aici ar fi multe de spus considerând că au intrat in atenția celor de la Grammy cu unul dintre albume și că primul lor disc audio s-a numit AUDIO. Am avut parte de cântat la țevi după o teorie interesantă a canalelor și țevilor de scurgere. În spate cântă un band Live însă totul este intrumental.
• Principalele teme abordate sunt: Relații, internet, social media.
•  Blue Man Group nu vorbesc. Niciodată. Iar daca parte importantă a spectacolului se axeaza pe mimică în condiția in care fețele le sunt acoperite in albastru, încercați să vă dați seama la ce nivel lucrează băieții.

Ar mai fi multe de spus, însă nu vreau să dezvălui prea multe. Dacă aveți vreodată ocazia, mergeți și urmariți-i. Sunt o lecție de show!

Sursa: http://www.optical-circuit.com

Prefaţa vieţii mele, primul capitol: Vineri, azi.

Am vrut  să scriu un post aşa cum scriam odată şi mi-am dat seamă  că nu ştiu care odată şi că nu ştiu cum scriam. Mi se pare că am uitat multe lucruri din cele pe care ştiam să le fac cum trebuie şi am învăţat să fac chestii pe care nu credeam să le fac vreodată. Şi toate astea se întâmplă pentru nenorocita asta de frumuseţe care se mai cheamă uneori viaţă, se joacă cu mine şi de fiecare dată câştigă tot ea.

N-am mai citit decât manuale şi studii de comunicare în ultimul timp şi tocmai mi-am revenit din şocul produs de Olivia: am crezut că mi-a făcut curat în haosul de pe birou şi mi-a închis cărţile. Şi oricum îmi ia cam două zile să le deschid din nou şi să mă reapuc de lucru. Oricum, am observat târziu că sunt închise deşi stau de 1 oră la birou. Însă, să o citez pe ea: “Ţi-am pus o foiţă roz acolo un era deschis, exact la capăt!”  Exact, în ultimul timp observ puţin şi mă abţin să nu fiu superficială.

Nu mai am timp aşa de mult de prieteni şi nebunia de FEAA îmi mănâncă ultimele fărâme de răbdare. Şi mi-am promis să suport prostia numai dacă sunt plătită pentru acest lucru. Însă, facultatea te învaţă mereu că nu ştii destule şi că poţi să afli că alţii ştiu şi mai puţine. Toate ca toate, dar după 3 săptămâni cu 3 examene la acelaşi obiect (câte unul pe săptămână) ştiu care sunt criteriile de evaluare ale culturilor naţionale la Hofstede. Ceea ce, tre să recunoaşteţi… e mare lucru!

Şi totuşi, să ştiţi că îmi place viaţa mea actuală şi îmi cer scuze celor care fac parte din ea şi trebuie să mă suporte uneori cu toanele mele cu tot. Explicaţia comportamentului meu e simplă şi clară: Încă de la grădiniţă, am ştiut sinonimul cuvântului “mâţă” şi am făcut de fapt propoziţia cu “pisică”. Iar atunci când am mers în clasa I i-am zis dezamăgită mamei: “Oare, cum o să se descurce doamna educatoare fără mine de acuma?”

Iar pentru cei care încă mai căutaţi legătura sau ideea acestui post, vă spun doar că am aşternut doar gânduri de vineri seară, în aşteptarea atâtor evenimente importante care încă nu şi-au făcut loc în viaţa mea. Şi odată, voi scrie o carte. Nu-i aşa, Eliza?

Dedicaţie pentru mine, nu pentru mesajul naţionalist, ci pentru că odată, Everedene îl va vedea pe Cesk Freixas în concert!

Soluţii pentru nebunii de stări ciudate

Când eram în generală aveam un covor în sala de curs. Era un covor care mereu avea un colţ ridicat în sus şi care ne făcea mereu în ciudă. Am încercat să punem greutăţi peste el până a doua zi, am încercat să lăsăm catedra până a doua zi să îl preseze. Nu a dat niciun rezultat pentru că nesimţitul covor rămânea tot cu un colţ ridicat.

Clasa noastră era lângă cancelaria profesorilor. Şi de fiecare dată când domnul director era într-o stare mai proastă, deschidea uşa clasei noastre în pauză şi striga:

” – Măriuţanu, covorul!”

Nu aveam niciodată o explicaţie plauzibilă şi scenele de acest gen au avut loc toată generala până când Măriuţanu a putut să îi replice directorului:
“Domnule, nu mai sunt şefa clasei. Întrebaţi-o pe Dănilă!”

De multe ori, şi eu, îmi vărs nervii pe cei din jurul meu sau fac diverse nebunii pentru a ieşi din stările mai puţin frumoase în care mă aflu uneori. Şi pentr că azi e una din zilele acelea, conştientizez puţin ce îmi vine prin minte că am făcut de-a-lungul timpului:

– Mânânc extraordinar de multă ciocolată, asta în condiţiile în care afară e un frig nebun şi nu-i prea uşor de procurat alimentul dulce.

– Citesc o carte pentru foarte puţin timp pentru că mă plictisesc rapid de tot şi încep să umblu prin casă.

– Dacă e nevoie de curaţenie, îmi reintru în ritm şi în 2 ore de şters, curaţat, frecat îmi trece orice urmă de indispoziţie. Dar.. dacă e curat şi am ce face prin casă.. găsesc altele.

– Fac mâncare. Ceva ce nu am mai făcut de mult timp sau încerc ceva noi. Sau îmi fac cartofi prăjiţi cu brânză sau mănânc Junk Food. Numai ca să mă pedepsesc 🙂 După aceea mă doare burta şi pentru că am făcut atât de multe combinaţii nu ştiu de la ce şi iar mi-i rău:)

– Mă uit la poze din Lleida şi mi-i mult mai rău pentru că nu am uitat-o însă. Dar apoi mă uit la bilete de avion, la date şi îmi zic mereu: “Mai e puţin şi eu am răbdare de obicei”.

– Dacă Florin încă nu a venit cu florile, mă duc eu să îmi cumpăr câteva. Riscul e să mă întorc şi cu nişte pungi pline de ceva ce oricum nu am nevoie.

– Ascult Hara sau Pachelbel . Ambele genuri merg extraordinar de bine. De fapt, cred că reprezintă suprema plăcere şi eugeniile şi pufuleţii pot vindeca orice:) Mai puţin covorul din generală…