Kinego – O plăcere de recuperare

Asta mică s-a născut cu un picioruș strâmb. Nu ne-am panicat prea tare și am fost îndrumați spre ortoped și mai apoi către kinetoterapie. Florin a fost pacient Kinego când și-a rupt mâna astă primăvară. Pe atunci, mergea la recuperare câte 2 ore pe zi și era foarte încântat și mă tot avertiza că, după ce nasc, ar fi bine să mă duc și eu să văd ce pot face pentru picioarele mele cu care merg interesant de strâmb. I-am dat cu flit de fiecare dată spunându-i că eu o sa merg la sală după ce nasc, nu la kinetoterapie.

Dar uite că Ilinca a avut nevoie de recuperare și am început procesul de la nici 4 săptămâni devenind astfel cel mai tânăr pacient al Clinicii de Recuperare Medicală Kinego. Acum avem 14 săptămâni și vreo 50 de ședințe. Prima dată a fost consultată de domnul profesor Marius, apoi Andreea a fost cea care s-a ocupat de recuperarea propriu zisă. Nu știu dacă vă imaginați cum e să faci masaj și mobilizări la un bebeluș de nici 3.5 kg. Glumea Andreea că Ilinca e mai mică decât pisica ei:) Andreea numea piciorusele Sticksuri la început, acum au evoluat în Grisinele. La început, fetița dormea pe toată durata procedurii de o oră. La final sau în timpul ședinței făceam o pauză de masă și Ilinca mânca în oraș, inclusiv cu sistem SNS (până pe la 8 săptămâni). Cu timpul, minunea mică s-a mărit și am fost nevoite să ne adaptăm, în general cu hrană la sân în timpul ședinței și recent cu jucării, hârtii foșnitoare și zornăitori, ședința durând mai mult. Niciodată nu m-am simțit grăbită și niciodată nu am văzut pe cineva uitându-se ciudat când o hrăneam sau când puneam sunete albe sau Cântec pentru Maya la telefon și adormeam jumătate de sală. Ilinca a făcut kinetoterapie fie în sală separată la început, fie în sala mare mai târziu devenind cumva atracția centrului.  Uneori, când programarea nu coincidea cu somnul ei, veneam mai devreme și dormea pe hol câteva minute. Andreea are o răbdare extraordinară și s-a adaptat mereu pe felul Ilincăi de a fi, a vorbit mereu cu ea, a luat-o în brațe și ne simțim de fiecare dată foarte bine când ne întâlnim cu ea. Când e bine afară, după ședință, îi dau să pape și apoi mergem la plimbare. Kinego a devenit un fel de Casă din oraș pentru noi, un loc unde ne simțim foarte bine amândouă pentru că, oamenii care lucrează acolo sunt profesioniști dar și foarte prietenoși, calzi și dedicați.

De vreo 2 săptămâni o am pe mama ca ajutor. Așa că, am profitat de acest lucru și am încercat un experiment: să fac și eu puțină mișcare alături de Ilinca. Ilinca uneori doarme mai întâi pe hol cate 1-2 ore, uneori face direct alături de mine, uneori vrea o pauza de masă (aici e o provocare atunci când te oprești din sport ca să alăptezi). De fiecare dată (mâine am 9 sedințe consecutive), Andreea și mama au reușit să o ajute și eu am putut să fac ședința mea. Și dacă mă întrebi acuma daca vreau sală sau kineto, îți voi spune că îmi e dor de ședințele de grup de la sală, dar cum am lucrat la Kinego nu am lucrat vreodată. Exercițiile au fost pentru picioarele mele cu probleme la mers, destul de intense și variate încât să fac febră musculară non-stop dar foarte interesante cu benzi, mingi și aparate. Mama a promis ca revine la iarnă deci atunci o sa reiau și eu:)

Și uite așa, niște oameni foarte faini, reușesc să facă dintr-un lucru negativ o experiență foarte frumoasă pentru pacient. Ilinca va mai face câteva ședințe dar aproape și-a revenit. Are și niște benzi aplicate pe picioruș pentru a-l ține drept și perspectiva este cea de revenire completă (Raluca, mulțumim!). Iar eu, am ajuns la vorbele lui Florin. Acum mai rămâne să se reapuce și el de sport, tot la Kinego.

IMG_0046

 

P.S. La mulți ani, Andreea!

Advertisements

De-ale SNS-ului și alte reușite

Eu am început cu adevărat să alăptez la 8 săptămâni. Adică în momentul în care am plecat la kinetoterapie fără sticluță și firicel după noi. Până atunci, am avut răbdare, voință și calm pentru a ajunge aici. Postul acesta e pentru mămici sau viitoare mămici dar și pentru conștientizarea opțiunilor care, folosite eficient, duc la rezultate frumoase.

Nu am avut o obsesie cu nașterea naturală sau cu alăptarea. Mi le doream pe amândouă și aș fi făcut orice ar fi ținut de mine să reușesc, dar am plecat la drum cu ideea că, decât o mămică stresată și nervoasă că lucrurie nu ies cum se încăpățânează ea, mai bine să fiu calmă și să iau lucrurile așa cum vin. După momentul nașterii naturale a venit și momentul alăptării. Nu voi detalia prea mult (că eu nu îmi amintesc bine momentele proaste). Situația, pe scurt a fost cam așa: bebe a făcut un icter urâțel în maternitate (plus alte bălării), a scăzut în greutate până la 2550g (născut la 3000g) și apoi, somnoros și fără prea multă vlagă, adormea la sân în loc să mănânce. Materie primă exista din plin la mine, doar că Ilinca nu era în stare să o preia. Așa că, mă storceam și îi dădeam cu lingurița. M-au speriat cam tare doamnele asistente când tot spuneau că fetița nu ia în greutate, că nu mă vor externa. I-am dat atunci și lapte praf cu lingurița și chiar un biberon cu lapte praf adus forțat. De a doua zi însă, am început să folosesc pompa. Aici recomand ce am folosit eu, Spectra S2, e puțin mai scumpă dar face toți banii iar functia de masaj de la inceput face pomparea nedureroasa,

Cărți de alăptare nu apucasem să citesc până la naștere, dar îmi luasem Ghidul de alăptare al doctorului Jack Newman  pe care am început să îl răsfoiesc în maternitate și, mai apoi, în nopțile de pompat. Totodată, am intrat pe facebook unde există un frumos grup de sprijin pentru alăptare (Iași) și am vorbit cu un consultant în alăptare (mulțumesc, Elena). Când am ajuns acasă din maternitate (am plecat pe semnătură că îl voi hrăni corespunzător) am continuat să folosesc pompa și să îi dau laptele cu lingurița și cu biberon în vreo câteva ocazii (vâzând cam imediat că nu prea mai dorea la sân). La recomandarea unei asistente am folosit (încercat) mameloane artificiale dar am renunțat rapid. Am aflat din carte și de la asistentă de existența SNS -ului. Este vorba de Suplimentary Nutrition System care, practic, ajuta ca bebele să aibă impresia că sânul îi oferă mai mult lapte. Noi ne-am dus la tehnică medicală de unde am cumpărat niște sonde de gavaj mici. Timp de 2-3 zile, am atașat sonda la o seringă în care puneam lapte matern, am introdus firicelul în colțul gurii copilului în timpul suptului la sân și încet, pompam din seringă. Așa am făcut la toate mesele, ajutată de Florin care era liber în săptămâna aceea. Am văzut la un moment dat că Ilinca începe să tragă singură din seringă, așa că am renunțat la seringă și am introdus firicelul direct în sticla cu lapte stors. Suprinzător pentru noi (de fapt așa se folosește SNS-ul), Ilinca a tras din prima foarte frumos.

Treaba asta de mai sus se întâmpla prin săptămâna a doua de viața a Ilincăi. Mi-am format apoi o rutină care cuprindea: pus copilul la sân, lăsat să sugă, făcut compresia sânului cu mâna, mutat la celălalt sân (dupa ghidul doctorului Newman). Când nu mai sugea, dar înainte de a adormi, introdus firicelul și lăsat să tragă de acolo în timpul suptului. Recunosc, noaptea trișam și puneam SNS-ul din prima, eram prea terminată. Îlinca mânca de vreo 4 ori pe noapte și de vreo 10 ori pe toată ziua. Așa ca, dupa ce îi dădeam să mănânce mă storceam cu pompa și pregăteam a doua masă. Dacă era mult surplus, mai puneam și la frigider. Asta făceam după fiecare alăptat. Sadic sau nu, așa simțeam și nu m-am întrebat niciodată când va fi momentul în care voi renunța sau când va suge cum trebuie fără SNS. Dimineața, masa din bucătărie arată ca într-un laborator cu capete de pompă, sticluțe și firicele. Avem in dotare 4 capete de pompă, 6 sticluțe și nenumărate firicele. Foloseam sterilizatorul după fiecare utilizare a capatului de pompă și a sticlei. Firicelele le spălam cu apă caldă trecută printr-o seringă și le aruncam când devenea capătul prea rigid. Toată activitatea de mai sus însemna că, cel puțin noaptea, eu dormeam cu vreo jumătate de oră mai puțin ca Ilinca. Ea dormea cam 1.5-2h între mese.

Când mergeam în oraș sau la kinetoterapie, mergeam cu firicelul și sticluța după noi. Puteam să îi fi dat cu biberonul? Poate că da, dar mi-a fost frică că, va înceta să mai sugă și nu am vrut să risc. La kinetoterapie (despre care scriu în curând) făceam o pauză de masă și foloseam sticluța și firicelul. În alte ocazii nu l-am folosit, dar îl aveam la noi, just in case. Așa a luat fetița foarte frumos în greutate (4800 la 8 săptămâni), nu a avut colici (sper să nu aibă) și s-a creat o legătură foarte mare de răbdare între noi.

În a șasea săptămâna de viață, se zice că ar fi un puseu de creștere. La noi a fost cu mofturi, plânsete ușoare, dormit la mami în brațe și cu… mult sân. Aici am simțit și eu că Ilinca suge cum trebuie. Și acolo îngrijorare dacă suge suficient pentru că, încetul cu încetul, a început să refuze sânul când avea și SNS și să vrea doar fără. Întai ziua, apoi noaptea și am început săptămâna a opta cu prima vizită la kineto fără sticluță și fără firicel. Și de atunci, ședințele se fac la sân. Și nu vâ închipuiți cu ce mândrie am alăptat-o săptămâna trecută în parc, sau ce frumos e acum noaptea când nu mai avem de sterilizat  sticluțe.

Cam aceasta e povestea noastră până aici și sper că va merge bine în continuare. Nu-mi amintesc să îmi fi fost greu pentru că acum e așa de bine.

Poza de toamnă fericită:

IMG_0557.JPG

 

8 Săptămâni și un pic de viață

M-am gândit vreo 2 luni dacă ar trebui să scriu și să povestesc despre Ilinca și despre viața noastră împreună. Și am ajuns la concluzia că voi împărtăși niște aspecte ale minunii, în speranța de a da idei altor mămici sau de a-mi aminti mai încolo niște clipe. Btw, se pare că am o memorie care nu vrea să își amintească decât momentele frumoase.  Momente cum ar fi:

  • Când mergi în sufragerie pe fotoliul fantastic să alăptezi și adormi și tu și asta mică și n-ai nici cea mai mică idee dacă Ilinca a mâncat sau nu.
  • Când tot pe fotoliu, aduci copilul, adormi împreuna cu el câteva minute și apoi te duci și-l pui în pătuț. După care, îți amintești că, de fapt, nu i-ai dat să mănânce.
  • Când asta mică stă noaptea trează și zâmbește des, fără scandal, doar în brațe la tine.
  • Când doarme 3 ore pe piept la tata.
  • Când pleci pentru prima dată în oraș fără SNS (poate o să scriu un post dedicat problemei ca am avut puțină treabă) și de bucurie, alăptezi în Copou, pe o bancă.
  • Când scrii cu bebele in Wrap și știi că, atunci când se trezește, va striga de foame în secunda 2.
  • Când rămân hăinuțele mici.
  • Când îți spune cântarul că mogâldeața crește.
  • Când mergi la Kinetoterapie și Andreea (Kudos Kinego – povestesc și despre voi cândva) are răbdare să o adormi pe Ilinca sau lucrează cu ea la sân, pentru că nu prea poți să îți faci planuri la vârsta asta.
  • Când ai terminat a 5a runda de Un elefant se legăna și asta mică își ridică în sfârșit mâinile a copil sănătos și adoarme.
  • Când vine tata acasă.
  • Când, în mașină, o vezi cum se uită la ceva ce nu știe încă că există și în secunda 2 fie zâmbește, fie adoarme (sau plange că e roșu la semafor).
  • Când dansezi pe muzică clasică cu Ilinca în Wrap.
  • Când face tata poza la băiță și Ilinca stă pe tron ca o prințesă.
  • Când reușești să o liniștești după rarele momente în care plânge fără motiv. Și brațele când te dor. Și când inima cântă.