Despre mine, azi.

La 30 de ani înveți că oamenii contează, că încă te bucuri de zăpadă, că viața e frumoasă cu bune și rele și că apreciezi mai departe, la fel ca și până acum: sinceritatea, lucrurile adevărate, umanitatea și zilele mai puțin bune (pentru că de aici înveți).

16106924_10209497945820179_817546007_o

Tot pe la 30 de ani îți dai seama că vrei să citești mai mult, să fii ușor mai relaxată, să te complici mai puțin (dar totuși să te complici, să trăiești clipele cu ardoare, tărie și energie), să cunoști oameni noi dar să ții cu dinții la cei prezenți cu adevărat în viața ta.

Până la vârsta asta am învățat să copilăresc și îmi doresc să respect acest drept al copiilor mei. Am învățat să trăiesc, să sufăr, să plâng dar și să râd în hohote în special în timpul serilor petrecute în familie. De fapt, cred ca în 30 de ani am avut parte de cele mai bune lecții acasă, de cele mai bune exemple (atât de la mama cât și de la părinții lui Florin), de cele mai iubitoare îmbrățișări date de tatăl lui Florin și recunosc: l-a învățat și pe fiul lui cum stă treaba cu acest aspect.

Până la 30 de ani am avut răbdare să nu sar etapele, să învăț de unde se poate și să fiu fermă pe ceea ce îmi doresc, simt sau cred. Însă niciodată nu am considerat că dețin adevărul absolut, deși, uneori, am fost încăpățânată în ideile mele. Dacă apreciez ceva la mine (și da, eu nu sunt modestă la treaba asta, știu ce pot și fără a fi îngâmfată, la unele faze sunt mândră de mine, bucuroasă de mine, tristă de mine) e faptul că nu mă dau ușor bătută.

Din păcate sau din fericire, îmi iau majoritatea energiei din jurul meu. De asta pentru mine conteaza mirosul de cafea dimineața (chiar daca efectul mă trimite pe lună și de asta nu beau băuturi cu cofeină), deschisul geamului imediat ce mă dau jos din pat, haosul de pe biroul meu și curățenia făcută la jumătate de an, fiecare zâmbet al colegilor, fiecare lucru neadevărat, fiecare privire mai întrebătoare și fiecare floare (de aceea plantez flori pe care uneori nu am timp sa le îngrijesc, pun mare preț pe lumina naturală și îmi aleg zilele în care stau într-un birou sau în altul în funcție de ceea ce simt în ziua respectivă).

0597-nunta

Sunt conștientă că sunt o persoană foarte norocoasă și sunt conștientă că am muncit mult pentru asta. Sper să mă ridic la înalțimea iubirii și drăgășeniei celor din jur, să pot să mulțumesc vreodată oamenilor care m-au îndrumat, care m-au temperat, care m-au inspirat. Pentru că oamenii aștia nu sunt genii sau profesori în marea lor măsură, dar sunt acei oameni care fac gesturi mici: tanti de serviciu care îmi caută telefonul într-o zi nebună, Ancuta care își lasă problemele personale atunci când cineva suferă mai mult, Anna care înțelege dacă nu am chef de ceva la un moment dat și care mă susține și ascultă de vreo câțiva ani, Bogdan cu scepticismul lui, Ovidiu cu energia lui, Alex care râde uneori cu mine deși sunt sigură că nu întotdeauna e amuzant ceea ce spun sau Sarmiza când face cea mai bună pizza. Și lista poate continua.

Azi a fost o zi liniștită și frumoasă. O zi în care mi-am dat seama că lucrurile trebuie spuse uneori sau scrise de alte câteva ori.

Vă mulțumesc pentru tot ceea ce sunt.

16118726_10209497945020159_520770904_n

Revista Cariere și cele 3 tipuri de lideri eronați

Din 2017 voi încerca să scriu despre subiectele care mă interesează și profesional. Am așteptat ceva timp până să ajung la acest pas și rog să îmi fie iertat începutul. Poate nu vor fi mereu lucruri noi, dar vor fi lucruri care mi-au plăcut, m-au inspirat și m-au făcut să fiu un om mai bun.

Azi vor vorbi despre Revista Cariere și despre un articol citit în ea azi, poate cel mai interesant articol citit în acestă revistă până acum. Este scris de Lars Wiechen (mai multe detalii despre el găsiți aici) și vorbește despre cele trei tipuri de lideri de ocolit. Încurajez citirea numărului din Decembrie-Ianuarie a revistei pentru articolul întreg sau celor interesați și mai în apropiere de mine le pot împrumuta eu revista.  Numărul curent este dedicat colectivismului și ideii că, uniți, suntem mai puternici.

resized-leadership-pinned
Sursa: http://www.cmu.edu 

 

Wiechen vorbește despre faptul că, din nefericire, ledearshipul pare rupt din vise pentru că există niște lideri eronați care se încadrează în 3 tipare:

  1. Lacheul – se ascunde in spatele superiorilor săi, față în față te perie pentru a te vorbi mai apoi pe la spate, evită contactul cu persoanele care l-ar pune în situația de a lua decizii și autoritatea superiorilor săi îl ajută să își mențină propria autoritate.
  2. Tiranul – e genul de șef coleric, omul care conduce prin puterea autorității și care se inspiră de la cei care îl pot informa cu lux de amănunte.
  3. Birocratul – el respectă regulile și prevederile oficiale, iși verifică angajații în majoritatea timpului și (iar asta e partea cea mai tristă din ce scrie Wiechen): nu duce o viață grea pentru că politicile interne, sistemele și procesele sunt mai ușor de controlat decât oamenii.

Pentru 2017 îmi doresc să nu am nimic în comun cu acești lideri. Și pe mai departe, pentru viața mea, îmi doresc să încerc să promovez valorile în care cred în detrimentul banilor sau a puterii sociale.

 

Despre Cariere:

  • Va puteți abona atât la revista în format fizic (eu așa prefer), sau la cea în format electronic.
  • Personal, am avut probleme cu livrarea revistei la început și bănuiesc că Poșta Română a avut ceva de a face cu asta. Apoi am înțeles că au schimbat livrarea printr-0 altă firmă și de atunci nu am probleme, primesc revista în fiecare lună.
  • Acum au și promoție la abonamente, dacă sunteți interesați puteți vedea ofertele aici: https://www.cariereonline.ro/abonamente 

 

Operațiunea Bradul, parlamentare 2016

E înainte de ajun și, ca de vreo câțiva ani încoace, așteptăm să despachetăm cadourile. E ocazia de a dărui, de a vorbi, de a râde enorm.  E o ocazie în care eu mă simt binecuvântată pentru că am o familie minunată și aici mă refer la frați (li se mai zice cumnați), surori și părinți.

Acum ceva timp am decis să ne amenajăm o cameră la mama mea acasă unde să putem petrece weekendul. Am ales cea mai la dos camera, unde mereu e liniște, unde mama e mereu aproape pentru a avea grijă să nu ne deranjeze nimeni când dormim, unde focul troznește în sobă iarna și unde e răcoare și soare vara. O camera simplă cu jaluzele verzi și ciori pe pereți. E camera noastră unde ne simțim uneori mai acasă ca în Iași. După amenajare și mai ales după ce am cumpărat o bucată de pământ transformată de ai mei în moșie (livadă, fântână, grădină de zarzavat, nucărie și multe altele), Florin nu prea se mai dă dus de aici. Și pentru că la amândoi ne era dor să petrecem timp cu părinții lui, soluția a fost să îi invităm pe ei acasă la mama, uneori mai des decât mergem noi în vizită la Suceava. Asta și pentru că am cei mai de gașcă socri din Univers iar mama, Vasi și surorile mele se bucură mereu să îi aibă prin preajmă.

20151229_1109452

Așa că, după ce timp de mai mulți ani am fost despărțiți de Crăciun, acum vreo 3 ani am decis ca seara de Crăciun să o petrecem împreună (părinții lui Flo, mama și Vasi, surorile mele și cumnații mei). Și ca să fie treaba și mai bună am stabilit și un ritual: ne adunăm cu câteva ore înainte de Ajun, ascultăm colindele copiiilor din sat (which is preaty awsome), despachetăm vraful de cadouri și apoi stăm la masă. Și pot spune că, de câțiva ani, chiar aștept Crăciunul și mă pregătesc pentru seara asta cu mult timp înainte. Asta pentru că e o plăcere deosebită să o vezi pe mama cu un sac cu fundițe roșii așteptându-și darurile (asta după ce le pipăie pe cele cu numele ei și încearcă să ghicească ce cadouri are), pe Florin care nici nu are idee că își dorește ce i-ai cumpărat tu cadou sau pe Cosmin care vine cu jumătate de Italie după el. Ok, și eu sunt la fel de bucuroasă pentru că mereu sunt surprinsă plăcut.

Experiența asta a clipelor de dăruire în familie ne face, cumva, mai buni. Eu cred că părinții sunt direct responsabili de ceea ce vor deveni copiii lor și că, învățând copiii să dăruiască, părinții pot face  lumea asta mai bună. Și îmi mai place discuția despre sisteme politice care urmează mereu după masă spre disperarea mamei lui Florin și spre creșterea tensiunii socrului meu atunci când își apără opiniile în fața fiului său. Și chiar mi se pare cool să ai o familie unde singurele discuții în contradictoriu sunt cele pe teme politice (ai mei nu sunt fani PSD, oamenii chiar se dueleaza in curente și idei, concepții și experiențe). Și mi se mai pare foarte fain să te lauzi cu oamenii pe care îi iubești, să le spui cât de importanți sunt pentru tine și să le scrii, în prag de Crăciun, câteva rânduri.

La mulți ani, dragii mei!

 

20161223_145727_hdr