“Mai ştii ce s-ar putea întâmpla în viitor? Se închid graniţele, iesim din Uniune?”
Aşa îmi spune colega mea de apartament, încercând să mă convingă să mă duc într-un loc frumos de Revelion. Mai mult decât atât, chair ea se decide să păzească graniţele ca să fie sigură că ne întoarcem înapoi.
Alina. Ce nume simplu, ar spune Vama Veche.
La ultima ieşire în oraş cu un tip, Alina nu a păzit prea bine graniţele propriului buzunar şi a plătit consumaţia: 9 lei. A lăsat o bancnotă de 10 lei pe tejgheaua de la bar iar tânărul dobitoc a luat restul de 1 leu. Când a aflat vestea de la colega mea, a plecat împiedicându-se de propria zgârcenie. Nu, Alina nu va mai iesi niciodată cu tineri dobitoci.
Alinuţa conduce un Fiat Punto pe care încă nu l-am botezat. Mai are timp, ţinând cont că face pe taximetrista ori de câte ori suntem prea comode să luăm autobuzul. Nu ne ia bani pentru cursă, vrea doar să punem contribuţia la cărat ficusul prin oraş, la cărat sacoşele cu provizii sau la… cursurile de actorie pe care speră să le urmeze cândva.
Alina lucrează la un call center şi parleşte în italiană zi de zi, oră de oră, full time. Şi-a ales un master legat de Europa şi încearcă să nu se despartă nici măcar cu gândul la italienii pe care încearcă să îi convingă să vorbească cu ea.
Dacă Alina se supără, nici liftul nu mai merge cum trebuie. Daca Alina râde, iese soarele.
Şi cum să nu mă bucur de ea? Mai ales când dă televizorul la maxim şi spune: “Mă apucă învierea a doua până găsesc ce îmi trebuie!”
Va continua…