Barcelona – ziua 2

Nu s-a micsorat entuziasmul dar s-a marit dorul de trecut si de facultate. Azi am fost putin melancolica si chiar putin trista, cumva de la vremea cu vant, cumva de la modul in care lucrurile nu stau pe la noi pe acasa.

Azi ne- am urnit cu greu de la hotel fiindca eram putin obositi de ieri. Asa ca, ne- am propus ca azi sa lenevim in tour buses cu speranta sa aflam lucruri interesante. Infofolita cu bentita, gluga si esarfa am suportat vantul pentru a afla putin pe viu cam cum sta treaba cu istoria Barcelonei.

Am facut 2 tururi astazi. Primul tur incepea din Piata Catalunya si cuprindea prezentari ale principalelor atractii turistice ale centrului Barcelonei precum si a celor mai cunoscute locuri: Sagrada Familia, Park Guell, La Pedrera. Trebuie sa admit ca prezentarea locurilor a lasat cumva de dorit. Sau… M- am obisnuit eu cu americanii care spun cate o poveste pentru fiecare piatra. Am fost cumva dezamagita de faptul ca informatii foarte importante si detalii super interesante nu erau mentionate. In loc de o poveste se preferau acordurile unei muzici care nu prea avea mare legatura cu locurile vizitate. Big plus pentru Viena, Londra si Miami la acest capitol.

In partea a doua a zilei am vazut din autobuz ( un alt tur) o parte importanta din istoria Barcelonei mai putin cunoscuta mie. Lista de obiective cuprindea: Poble Espanyol, Teleferic de Montjuic, Miramar, Port Vell, Museu d’Historia de Catalunya. Maine ne vom intoarce sa le luam la pas pe fiecare.

La sfarsitul zilei am luat cina la un restaurant cu specific catalan foarte dragut in apropiere de La Rambla. Mancarea foarte buna, chelnerita foarte competenta iar atmosfera era foarte prietenoasa. Chiar eram eu uimita ca in urma cu 5 ani era cam greu cu engleza iar fata asta se descurca si in engeza, si in spaniola, catalana si franceza, asta in timp ce ii facea intructajul unei angajate noi.

La sfarsit, ne-a intrebat de unde suntem iar la replica mea ” we are from Romania” raspunsul ei a fost: ” Sunteti din Romania?”. Fata fusese atat de concentrata incat nu observase ca vorbeam in romana la masa. Fata asta ( pe care nu am intrebat-o cum se numeste) imi aminteste de romanul care ne-a servit micul dejun in Orlando dar care, la fel ca ea, nu si-a dat seama ca suntem romani decat la sfarsit.

Si nu  am cum sa va explic cum se bucura oamenii astia dupa ce isi dau seama ca esti roman si cum te intreaba despre Romania. Si cat de bucuri si tu ca i-ai intalnit.

Barcelona – Prima zi

Avionul
Inca din avion rabdarea mea era mica iar entuziasmul mare. Am scris cateva ganduri din avion si ma pregateam sa le postez cand tocmai le-am sters. Nu is asa de tare in smartphones ca sa le recuperez deci probabil chiar am chef de scris daca m-am apucat din nou.

Dupa cel mai tare rasarit trait pe drumul Iasi-Bucuresti am poposit in avionul Bucuresti-Barcelona langa un tip simpatic care n-a scos decat 2 vorbe in engleza tot drumul. Iar la final, ajunsi la Barcelona, barbatul a inceput sa-si sune familia infomandu-i in catalana ca a ajuns.

Aerul si acordeonul
O, da, catalana! Am ajuns si e atat de bine. E atat de bine incat nu ma mai intereseaza coada imensa si total dezorganizata de la pasapoarte. Nu ma deranjeaza nici intrarile la metrou deloc user friendly pentru bagaje. Ma intereseaza doar aerul. Barcelona!

Ajungi la statia de tren de langa aeroport intreb pe cineva din usa trenului, in spaniola, daca trenul e R2. Mi se raspunde ” Sants. Sants estation. (  dupa ce urcam) Mira, es libre… Mai incolo asa”. Intai am crezut ca nu am auzit bine si oricum mie a doua limba dupa spaniola imi iesea engleza nu romana deci ne-am inteles de minune. Mi-am dat seama ca Gigel e roman abia dupa ce, acompaniat de acordeon, a sustinut un concert pana la Sants. Si da, a strans cativa banuti la final si chiar nu a cantat rau deloc.

Curiosul nostru de hotel
Rezervarea la hotel am facut-o prin booking.com si chiar m-am mirat atunci ca am platit vreo 300 si un pic de euro pentru 4 zile la un hotel destul de central. Apoi mi-am dat seama ca hotelul, cotat cu 8.8 pe booking “purta” o singura stea. In concluzie, asteptam sa vedem cu o fi afacerea.

Cu vreo 2 zile inainte de plecare am primit de la hotel un ghid cu chestii de facut, de vazut si de mancat in Barcelona. Iar odata ajunsi la hotel am inteles comentariile pozitive: personal foarte politicos si vorbitor de engleza, camere curate si foarte aproape de centru. In concluzie, treziti de la 4, meritam si noi 2 ore de somn.

Opera i flamenco
Spectacolul la care ne-am rezervat locuri spre seara se sustinea la Palau de la musica catalana. Se spune ca locul acesta este foarte frumos din exterior dar cu totul uimitor in interior. Am avut ceva probleme in a gasi palatul (ascuns cumva pe o parte de o sucursala a unei banci) dar fericiti am mai fost cand l-am gasit si am vazut despre ce minunatie e vorba.

Spectacolul a fost minunat. Opera si flamenco impreuna, separat si cate o parte fiecare. Cei 11 artisti au ridicat sala in picioare la fiecare bataie mai alerta a piciorului si la fiecare nota mai ridicata a sopranei dublata uneori de cantareata ce acompania dansatorii de flamenco. Si ce poate fi mai interesant decat sa dansezi flamenco pe muzica de opera sau sa adaptezi o arie de opera pentru a se potrivi stilului unui cantaret spaniol care acompaniaza o trupa de flamenco. Foarte tare!

Cam atat pe azi, scrisul de pe telefon ma chinuie dar si vacanta asta la fel de frumos…

Pentru fetele mele de la Socola!

Punct. Aşa am hotarât că va fi amintirea mea spaniolă. Azi m-am decis că totul s-a terminat şi m-am împăcat cu ideea că sunt acasă. Sunt acasă, acolo unde trebuie şi unde vreau să fiu. Şi din fericire, sunt cu fetele mele. Mereu ne jucam cu “acasă la tine” “acasă la noi”. Acuma suntem împreună şi spunem casă aceluiaşi loc pe care îl transformăm în “acasă” în fiecare moment.

Şi cum să nu fiu fericită când vine Ana şi mă cheamă la masă? Cum să nu mă simt importantă când Lavi, colega mea de cameră îmi povesteşte istoria şi istorii celebre? Şi cum să nu mă uit cu plăcere la Anca, cea care în sfârşit s-a decis că viitorul ei merită investiţii puternice.

Şi cum să nu mă bucure bicicleta primită de Valentine’s Days? Mi s-a împlinit o mare dorinţă. Am agăţat-o cu o bucată de sfoară sus, lângă trandafiri, lângă panoul cu amintiri spaniole, lângă “Interviul cu Dumnezeu” al lui Paler. Anca, Monica şi Florin m-am întâmpinat cu zambiluţe iar Alin cu trandafiri albi. Nu le-am mulţumit suficient. Încă nu mă obişnuisem cu viaţa mea de acasă. Acum, îmi dau seama că zambilele mă fac să mă simt bine doar în ţara mea, alături de fetele mele. Creştem flori şi ne creştem visele. Cultivăm speranţe şi veselie, undeva pe bulevardul Socola, la etajul 4. Nu suntem la nebuni însă ne plac nebunii frumoşi. Ne regăsim cumva şi noi pe undeva pe la numărul 19.

Mai ofilite, mai uscate,mai cu dor sau fără dor, zambilele sunt fericite.