Aş vrea să vă povestesc despre un om care a învăţat vreo 10-15 generaţii de copii ce este fotosinteza, care sunt oasele corpului uman şi cum stă treaba cu reproducerea (prima lecţie în clasa a VII-a pentru că, citez “să nu fie curioşi şi să se gândească doar la asta când vine vorba despre alte sisteme”). Şi faptul că a învăţat atâtea generaţii nu ar fi un lucru atât de mare dacă nu s-ar întâmpla următorul lucru în sat: atât cel ajuns pe la facultăţi prin străinătate, cât şi cel ajuns la lucru prin Spania, cât şi cel ajuns la un job deosebit în ţară sau cel care prăşeşte ogorul îşi aminteşte din şcoală în mare parte tocmai care sunt oasele, ce este fotosinteza sau au amintiri legate de ierbare, insectare, repartiţia culturilor agricole şi aşa mai departe.
Pe mine, domnul Gheorghiţă m-a învăţat să fac nişte sărăţele minunate la orele de Gastronimie, prin clasa a VI-a. Tot el a insistat să înveţe elevii lucrul pe calculator şi tot el îi scotea pe elevi la prăşit pământul din jurul şcolii ca să-i inveţe agricultura. Tot de la domnul am învăţat cum să facem experimente cu turnesol şi ph-uri şi tot el ne-a vorbit prima dată despre evoluţie. Cu el am avut primele discuţii filosofico religioase şi tot el a organizat cele mai tari excursii. Iar primul 6 la un test grilă tot el mi l-a oferit pentru că nu am ştiut ce rădăcină mare are viţa de vie.
Domnul Gheorghiţă a fost pentru mine şi pentru noi şi pentru toţi copiii… un copil mai mare, cu păr creţ grizonat, cu aceaşi pereche de blugi (pe care am ajuns să o recunoaştem de la distanţă), care parca liniştit la şcoală Dacia aia galbenă cu număr de BJA, care ne spunea poveşti despre oameni mari in fiecare zi şi care plângea când clasa lui cânta la serbările şcolare “Zărzărică Zărzărea”.
Între timp, lucrurile au evoluat şi domnul care mereu a fost la curent cu tehnică îmi spunea ultimele veşti pe Yahoo Messenger:
Vasile Ghiorghita: ce mai faceţiMihaela: bine, la serviicu ca de obicei la ora asta
Vasile Ghiorghita: ningi la Iaşi
Vasile Ghiorghita: la noi a început să viscolească
Mihaela: da..ninge ff frumos
Vasile Ghiorghita: sunt la şcoală cu puştimea la net, mare bucurie pe capul lor
Mihaela: da…la varsta asta se obisnuiesc si apoi nu se mai dezlipesc
Vasile Ghiorghita: treaba lor, cum se educă fiecare
Mihaela: normal
Vasile Ghiorghita: bine te las că au început să intre le prostii
Mihaela: ok zi frumoasa
Vasile Ghiorghita: pa succes mult sănătate
Şi aşa a trăit fericit până azi când a plecat dintre noi ca un copil mai mare pe un scuter… Nu îi voi spune “Odihnă uşoară” ci voi asculta în timp ce lacrimile mă cuprind şi pe mine, melodia lui de suflet:
In the madding crowd 