Supliment la cultura inimii – pentru Alex

Nu lucrez în presă, nu am avut privilegiul să o cunosc pe Vanda. L-am cunoscut însă pe Alex şi asta mi-a cam schimbat viaţa.

În primul an de facultate, orice recomandare de la seminarele lui devenea lectură obligatorie pentru mine, fata din Smirdan venită la Jurnalism ca singura opţiune pe fişa de înscriere. Degeaba se ruga mama să mai încerc la o facultate, eu o ţineam una şi bună: Dacă nu e Jurnalism, nu e nimic.

Şi aşa a început totul – totul însemnând cei mai frumoşi ani din viaţa mea pentru că aşa descriu şi acum cei 3 ani în care am învăţat la Departamentul de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicarii. Şi din primul an, la orele de laborator, l-am avut profesor pe Alex Savitescu şi în fiecare dimineaţa de luni, de la 10 la 12 erau orele magice în care învăţam să scriem. Îmi plăcea grozav momentul în care aflam tema de tabletă şi mă ruşinam de faptul că nu citisem ziarul în dimineaţa aceea, de fiecare dată când Alex ne zicea ultimele noutăţi.

Tot prin primul an am auzit de doamna Vanda şi m-am gândit ce ghinion trebuie să fie pe capul meu faptul că nu am reuşit să o cunosc niciodată şi ce aiurea e că în anul întâi nu erau cursuri predate de ea.

De prin al doilea an şi mai ales prin ultimul, Alex devenise încet mai mult decât un îndrumător iar perioada în care am lucrat la licenţă a fost specială: aveam ocazia să petrec momente “mişto” cu Alex si cu celălalt Alex (Of..) în laboratorul Ringier făcând cuprinsuri şi modificări: eu –  mereu nemulţumită de rezultat, Savi zicându-mi că nu mai trebuie nici o modificare ( a doua zi îl sunam să îi zic că mie mi-a mai venit o idee şi sunt sigură că ideea asta mi-ar face lucrarea mai buna  iar el iar încerca să liniştească un student aflat la primul hop mai serios în viaţă).

Tot Alex m-a sfătuit să îmi păstrez actualul loc de muncă. Zicea el că e greu în presă şi că dacă îmi place ceea ce fac, să o fac cu plăcere  – iar dacă ies şi bani din asta, cu atât mai bine. Şi nu pot să nu îi urmez sfatul deşi mă doare uneori lăsatul ăsta de scris.  Ne-am întâlnit la un an de la licenţă, el povestindu-mi despre cărţi şi lucrări, eu povestind de clienţii mei şi cerându-i un autograf pentru un coleg de serviciu care îi sobea cuvintele la fiecare articol. Acelaşi coleg (of, Cip) care azi, m-a luat în sala de conferinţe şi mi-a zis adevărul crud.

Şi adevărul doare.. mai ales că weekendul asta mi-am cumpărat o carte al unui autor recomandat de el in facultate ( că mi-a fost dor de anii aia, iar) iar ultima mea discuţie cu Alex a fost acum vreo 3 săptămâni când mi-a zis: “Băi, acuma am birou, să vii in vizită, să mai stăm de vorbă!”

Of, Alex. Cum vor înţelege studenţii de anul acesta că tu nu mai eşti la biroul tău?

Ca să îl citez pe Cip, dintr-o discuţie avută înainte de autograf, prin 2010, cred că asta ne rămâne…

Ciprian Chelariu: tare de tot savitescu asta
Ciprian Chelariu: e ca vinu
Ciprian Chelariu: cu cat se invecheste
Ciprian Chelariu: …
Mihaela: ai citit cu politistii si boc?
Ciprian Chelariu: nope
Ciprian Chelariu: http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolNrIdent/Interviu/6148
Ciprian Chelariu: le are
Ciprian Chelariu is typing…
Ciprian Chelariu: ce-i al lui e pus deoparte
 
Advertisements

Povestea porcului [varianta pocăită]

Se spune că undeva, pe Marte trăia liniştit un porc. Nu era împins la gesturi extreme, era destul de cultivat (terminase o facultate de profil zootehnic) şi spera că el va fi salvatorul neamului său. Nu îl deranja neliniştea sau agitaţia pentru că el, în sufletul lui, era un porc model şi tare pus pe fapte mari, de dispreţ. Liniştea lui era păcatul altora iar bogaţia sa de preţ era sărăcia de idei a celor din jurul său.

Porcul acesta era greu judecat de cei din jurul lui de aceea şi el judeca din când în când în locul de întâlnire al porcilor pocăiţi. Arunca cu noroi amestecat cu parfum galant şi predica cultivarea de roşcove de la amvoanele în formă de palmier, cu flori scumpe în jur şi auditoriu de nenorociţi cu facultatea în curs de terminare.

De fiecare dată când avea ocazia, mirosul de tămâie se ridica la cer din râtul lui suav şi mirosind a nepăsare şi credinţă deşartă. Era ofticat atunci când tămâile altora mai tineri îl împiedicau să îşi susţină aberaţiile sfinte sau să pară cel mai pocăit porc din întreaga facultate de zootehnişti autentici.

Inima celorlalţi porcuşori neliniştiţi bătea cu putere de fiecare dată când stăpânul spunea ceva mai clar, mai suav, mai sincer. Între toţi adunătorii de roşcove, era şi un porcuşor mic, bucuros să audă  zumzetul albinelor pe râtul animalelor necurate, măcar o dată la 2-3 săptămâni. Cu piciorul slab şi spatele lovit, cu inima caldă însă şi cu multă speranţă, porcuşorul pasionat de psihologie, spera.

Totul până într-o zi, când semenul să mai mare, de pe Marte, l-a luat la întrebări. Că de ce se poartă cum se poartă, că de ce râde când râde, că de ce are nasul mai ţuguiat ca al celuilalt şi de ce îl împiedică oasele slabe şi blegi.

Astăzi, în adunarea cu flori colorate, un porc a ţipat iar unul a murit. Mie mi-a fost din nou aproape ţărâna uşoară.

P. S. Nu am nimic cu săracul porc, luat ca animal.

Later edit. Tks Anca:

Cum a descoperit Newton focul şi Simona Sensual valoarea lui Pi=1.41

Un studiu interesant efectuat de OnePoll arată că unul din 10 copii (britanici), aflaţi în ciclul primar şi secundar de şcoală, crede că telefonul a fost inventat de către regină sau de către Charles Darwin sau de către Noel Edmonds.

Şi mai interesant e studiul în momentul în care micuţii sunt întrebaţi cine a fost primul om pe lună. Răspuns: “Star Wars character Luke Skywalker or Richard Branson”. Mai departe, din cei 1000 de copii cărora li s-a aplicat chestionarul, 600 cred că Isaac Newton a descoperit focul.

Alţi 160 cred că el a descoperit Internetul sau sistemul solar în America. Toate bune şi frumoase, pentru că majoritatea dintre copii au declarat că ar dori mai degrabă să câştige un premiu pentru ştiinţă decât X Factor.

Nu ştiu cum stăm noi cu ştiinţa sau pe câţi interesează care este gradul de cunoaştere a micuţilor. Noi, în schimb promovăm o Simona Sensual care crede ca valoarea lui Pi e 1,41 dar ştie teorema lui Pitagora. Apoi, ne interesăm care manelist şi-a mai dat bacul sau câte clase are Gigi Becali.

Până la urmă, cred că ar fi interesant studiul acesta să fie aplicat oamenilor politici. Răspunsurile ar lăsa probabil cu gura căscată pe orice muritor de rând care are habar că Norvegia nu e republică, iarna nu-i ca vara sau Eba ca Udrea. În rest, să trăiţi bine, măi dragă hahalerelor!