În mod normal nu vorbesc despre greşelile de limbă, însă este una care mă obsedează. În concluzie, dedic acest post scumpilor mei colegi de master, profesorilor şi jurnaliştilor care încă mai scriu sau rostesc:
- Alegerea locaţiilor – tipul de magazin preferat pentru lansare
- Agentii de turism cu o singura locatie
- Aceasta este o locaţie oficială a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă
Dacă ne uităm puţin în dicţionar, descoperim următoarele:
LOCÁŢIE, locaţii, s.f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosinţă temporară. ♢ Taxă de locaţie = taxă care se plăteşte drept sancţiune în caz de depăşire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.) Contract prin care una dintre părţi se obligă să procure şi să asigure celeilalte părţi folosinţa unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. [Var.: locaţiúne s.f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis.
sursa: DEX ‘98 (www.dexonline.ro)
În concluzie:
Locaţie NU ESTE EGAL CU loc.
Explicaţia folosirii acestui cuvânt e ciudată, se pare că provine de la cei care lucrează în imobiliare, care au fost citaţi de presă, citiţi de către români şi aşa mai departe.
Într-adevăr, locaţie provine din latinescul “locus”. Dar limba română are un sens pentru latinescul locus, anume românescul LOC. Nu se ştie cine, a împrumutat sensurile cuvântului din englezescul Location, chiar dacă în limba română, locaţie este cuvânt împrumutat din franceză (a se vedea definiţia din dicţionar).
Cu tristeţe mărturisec că nimănui nu îi pasă de sensurile folosirii acestui cuvânt. Şi cum “limba o fac vorbitorii” avem toate şansele să schimbăm originea cuvântului “locaţie” astfel încât să fie împrumutat de unde vrem noi şi folosit aşa cum vrem noi. Doar nu e de clasa “întâia”. Cine ştie cunoaşte.