Nu lucrez în presă, nu am avut privilegiul să o cunosc pe Vanda. L-am cunoscut însă pe Alex şi asta mi-a cam schimbat viaţa.
În primul an de facultate, orice recomandare de la seminarele lui devenea lectură obligatorie pentru mine, fata din Smirdan venită la Jurnalism ca singura opţiune pe fişa de înscriere. Degeaba se ruga mama să mai încerc la o facultate, eu o ţineam una şi bună: Dacă nu e Jurnalism, nu e nimic.
Şi aşa a început totul – totul însemnând cei mai frumoşi ani din viaţa mea pentru că aşa descriu şi acum cei 3 ani în care am învăţat la Departamentul de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicarii. Şi din primul an, la orele de laborator, l-am avut profesor pe Alex Savitescu şi în fiecare dimineaţa de luni, de la 10 la 12 erau orele magice în care învăţam să scriem. Îmi plăcea grozav momentul în care aflam tema de tabletă şi mă ruşinam de faptul că nu citisem ziarul în dimineaţa aceea, de fiecare dată când Alex ne zicea ultimele noutăţi.
Tot prin primul an am auzit de doamna Vanda şi m-am gândit ce ghinion trebuie să fie pe capul meu faptul că nu am reuşit să o cunosc niciodată şi ce aiurea e că în anul întâi nu erau cursuri predate de ea.
De prin al doilea an şi mai ales prin ultimul, Alex devenise încet mai mult decât un îndrumător iar perioada în care am lucrat la licenţă a fost specială: aveam ocazia să petrec momente “mişto” cu Alex si cu celălalt Alex (Of..) în laboratorul Ringier făcând cuprinsuri şi modificări: eu – mereu nemulţumită de rezultat, Savi zicându-mi că nu mai trebuie nici o modificare ( a doua zi îl sunam să îi zic că mie mi-a mai venit o idee şi sunt sigură că ideea asta mi-ar face lucrarea mai buna iar el iar încerca să liniştească un student aflat la primul hop mai serios în viaţă).
Tot Alex m-a sfătuit să îmi păstrez actualul loc de muncă. Zicea el că e greu în presă şi că dacă îmi place ceea ce fac, să o fac cu plăcere – iar dacă ies şi bani din asta, cu atât mai bine. Şi nu pot să nu îi urmez sfatul deşi mă doare uneori lăsatul ăsta de scris. Ne-am întâlnit la un an de la licenţă, el povestindu-mi despre cărţi şi lucrări, eu povestind de clienţii mei şi cerându-i un autograf pentru un coleg de serviciu care îi sobea cuvintele la fiecare articol. Acelaşi coleg (of, Cip) care azi, m-a luat în sala de conferinţe şi mi-a zis adevărul crud.
Şi adevărul doare.. mai ales că weekendul asta mi-am cumpărat o carte al unui autor recomandat de el in facultate ( că mi-a fost dor de anii aia, iar) iar ultima mea discuţie cu Alex a fost acum vreo 3 săptămâni când mi-a zis: “Băi, acuma am birou, să vii in vizită, să mai stăm de vorbă!”
Of, Alex. Cum vor înţelege studenţii de anul acesta că tu nu mai eşti la biroul tău?
Ca să îl citez pe Cip, dintr-o discuţie avută înainte de autograf, prin 2010, cred că asta ne rămâne…
Ciprian Chelariu: tare de tot savitescu asta Ciprian Chelariu: e ca vinu Ciprian Chelariu: cu cat se invecheste Ciprian Chelariu: … Mihaela: ai citit cu politistii si boc? Ciprian Chelariu: nope Ciprian Chelariu: http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolNrIdent/Interviu/6148 Ciprian Chelariu: le are Ciprian Chelariu is typing… Ciprian Chelariu: ce-i al lui e pus deoparte
In the madding crowd 