Scrisoare de dor de Anca

E o nebunie curată să îţi scriu pentru că abia am curajul să o fac şi sunt absolut sigură că nu vei apuca să citeşti vreodată aceste rânduri. Dar, în sufletul meu te caut mereu şi din când în când încerc să sun la ultimul număr pe care mi l-ai lăsat. Te caut şi pe Google din când în când, cam odată pe lună, cu speranţa că o să apari cumva, undeva, cândva. Nu pot întreba de tine. Ştiu că aş putea stârni revolte şi gânduri ciudate. Însă, azi vreau să îţi amintesc de ce îmi plăcea să îţi zic aşa de mult în copilărie: “Fată, eşti nebună!?”

Dacă încerc să mâ gândesc… nebunia noastră era frumoasă şi copilăroasă, chiar şi atunci când am mai crescut şi am început să ne facem confesiuni care nu se mai legau de matermatică sau română. Draga mea, mi-i atât de dor de tine şi aş vrea să ştii asta, în special astăzi.

Îţi mai aminteşti când, atunci când erai stresată mergeai la tablă şi scriai (după ce elevul de serviciu abia o ştersese): “Alcătuiţi propoziţii” şi “Ana are mere”?

Îţi mai aminteşti când, din întâmplare sau nu, părinţii noştri ne-au cumpărat rochii la fel, din catifea albastru închis, cu nasturi mari şi guler alb? Apoi… am jucat în piesa aceea de teatru cu iepure şi cu ogar?

Îţi mai aminteşti de concursurile de poezie eminesciană când recitam împreună “Doina”? Tu recitai “De la Nistru pân la Tisa” şi eu “De la Turnu-n Dorohoi”…

Mai ştii scumpa mea când veneai la mine şi râdeam de nu mai puteam până aproape ni se făcea rău şi îmi spuneai mereu: “Fată, eu cred că nu îs normală!”

Mai ştii cum stăteam cu tine când fumai şi îţi făceam morală uneori, pe deal la şcoală? Mai ştii de câte ori te rugam să ai grijă de tine şi să fii luptătoare?

Tu nu ştii draga mea.. dar eu mereu când  mergeam la tine acasă mă întrebam cum de e aşa de curat şi cum de stau fructele şi dulciurile fără să le mănânce nimeni. Tu, când veneai la mine acasă îţi plăceau turtele mamei pe plită şi gălăgia şi dezordinea produsă de cele 3 fete mai mici decât noi. Ştii cât de mult îmi plăcea când observai că am schimbat ceva sau că era mai ordonată casa pe moment ce fetele creşteau?

Draga mea, sunt atât de multe lucruri pe care aş vrea să ţi le spun. Însă… nu ştiu de unde să te iau şi nici încotro să apuc după tine. Sper şi mă rog că eşti bine. Şi azi, mai mult ca oricând, sper să fii fericită.

La mulţi ani, Anca! Încă mai aştept un semn.

Advertisements

Pentru Anca, cea care nu uită

Dragă Anca,

Vremea în sufletul meu e bună, chiar dacă e o ceaţă nebună şi rece şi grea.

Planul de dezvoltare personală m-a dus iar cu gândul la Olanda şi am început să văd cum stă treaba cu masterele pe acolo pentru că, poate, încep să iau în considerare şi acest lucru pentru următorii 2-3 ani. Olanda mi se descoperă atât de specială şi de cunoscută încât mă simt ca Everdene care îşi pierde pălăria şi suferă până vine Oak să i-o răscumpere şi s-o ceară de nevastă.

În continuare scriu la plan, scriu şi aici şi mâ întreb unde ar trebui să scriu mai bine.

Îţi scriu pentru că mi-i dor de tine şi de Daniel şi de oaia aia din sufragerie care mă face să nu mă simt singură. Am şi eu o minunăţie de pernă galbenă care se aseamnă cu ce ai tu doar că e fără creţi.

Îmi amintesc ploaia din Delft şi străzile şi oamenii ca într-un roman de Zaharia Stancu şi încerc să nu uit nimic. Chiar dacă probabil nici tu nu înţelegi ordinea cuvintelor mele, crede-mă că şi eu o uit uneori. Dar, contează că existăm şi avem vise.

Pff… Postul asta e pentru luni când am adormit fără a scrie despre faptul că ai cântat. Şi ce planuri îmi făcusem pentru ziua aceea. Oricum, felicitări şi îmi rămâne în gând amintirea ta din Dublin. Dear, sing to me!

Cu dor de copil nebun,

Miha

Decurajarea handicapaţilor, grija statului român| Domnule Preşedinte,

De obicei vorbesc despre sora mea ca despre unul dintre cele mai frumoase persoane pe care le cunosc. Am scris şi am tot scris despre ea. A sosit momentul să scrie şi ea ceva de data asta. Chiar dacă are talent la scris,  am citit cu lacrimi în ochi scrisoarea pe care speră că o va primi preşedintele României, Traian Băsescu. Prefer să nu dau detalii despre sentimentele ei, lupta mamei, chinul telefoanelor la care nu îţi răspunde nimeni şi aşa mai departe. Din ciclul… numai în Botoşani, România, Olivia scrie:

Domnule Preşedinte,

Mă numesc Măriuţanu Olivia şi sunt din Botoşani. Vă scriu deoarece de câteva zile nu-mi mai pot găsi liniştea. De 3 ani şi jumătate sunt elevă la Grupul şcolar “Ioan Holban” din judeţul Iaşi. Aici este şi un Centru de Plasament în care sunt cazată. Învaţ acolo, deoarece am gradul unu de handicap locomotor având distrofie musculară progresivă, forma centurilor. Nu mă pot descurca singură, iar aici sunt persoane specializate care-mi pot oferi ajutorul de care am nevoie şi mai ales pot face kinetoterapie.
Problema mea este că acum câteva zile am primit un plic prin care eram informată că nu mai pot sta în acest Centru de Plasament deoarece DGASPC Botoşani nu mai poate plăti banii necesari pentru a sta acolo şi să mă reorientez la o altă şcoală. Ajutorul de însoţitor nu-l primeşte nimeni cât timp învăţ.

Mama ne creşte singură de 13ani de când tata a murit. Mai am o soră la facultate şi încă una la liceu. Singurul venit e pensia noastră de urmaşi. Ne e greu, iar acum o sa ne fie şi mai greu.

Nici nu vreau să mă gandesc la ce mă aşteaptă. Eu singură nu ma pot deplasa prea mult. Fac efort ca să merg in fiecare zi din cămin pâna la şcoala. Singura mea şansă să termin liceul e sa rămân la această şcoala. Sunt în clasa a 12a şi în loc să ma concentrez asupra invăţatului, mă gândesc la faptul că voi fi data afară din cămin. Sunt prima din toată şcoala. Anul trecut am terminat cu media generala 9.96. Oare un copil ca mine, chiar nu are dreptul la educaţie? Unde mă pot reorienta când eu deja am început pregătirile pentru BAC, m-am înscris iar acest examen ar trebui să se desfăşoare în februarie…. La acest fapt chiar nu se gândeşte nimeni???

Vă rog din suflet faceţi ceva. Noi, copiii cu handicap avem destule suferinţe incât chiar nu trebuie să ajungem să fim astfel scoşi din societate. Vă mulţumesc şi aştept răspunsul dumneavoastra!

Olivia Măriuţanu