Trăim în România asta fantastic de frumoasă cu spitale care se închid, cu oameni care aşteaptă şi cu multe lucruri care lipsesc.
Pentru cei care ştiu şi pentru cei care află acum, probabil vă mai amintiţi de tanti bolnavă care are nevoie de o valvă la inimă. Anunţam bucuroasă săptămâna trecută că operaţia va avea loc mâine. Ei bine, nu va avea loc mâine dintr-un motiv foarte interesant şi dureros totodată.
Doctorul i-a explicat că pentru a o opera trebuie să aibă în rezerva spiralului toate cele 6 (parcă) mărimi de valvă pentru a vedea care i se potriveşte. I-a zis că nu există altă modalitate de a vedea ce şi cum se potriveşte decât proba pe viu cum s-ar spune. Problema este că în dotarea spitalului nu se află ultima valvă din set. În concluzie, nu o poate opera pentru că nu îşi asumă riscul de a avea nevoie chiar de valva lipsă.
Medicul va pleca în concediu şi se va întoarce din câte am înţeles pe 11 iulie iar dacă stocul de valve va fi completat până atunci, tanti va fi reprogramată pentru operaţie. În concluzie… alte aşteptări, alte stări de rău şi alte speranţe.
Eu mă gândesc la cei care au făcut tot posibilul ca să se strângă banii la timp pentru că au vrut să ajute la timp. Dar ma gândesc şi la săraca femeie care tot aşteaptă şi îşi face speranţe o dată şi încă o dată şi tot aşa.
Trăim în România asta în care oamenii trebuie să se chinuie şi să lupte cu sistemul pentru a supravieţui din mila altora care au câştigat lupta sau măcar încearcă. Dureros, nu?!
In the madding crowd 