Acum 5 ani te țineam prima dată în brațe. Erai mică, liniștită și frumoasă. Nu sugeai, dormeai mult și urmau zile dificile cu un pui mic și grăbit.
Dar ai crescut. Aseară ne uitam împreună la pozele dinainte să devin mamă și tu îmi mărturiseai că nu ești încă gata să crești, că vrei să mai rămâi un pic la patru ani. Și mă rugai să fac cumva să se întâmple asta. Iar eu ți-am vorbit despre lucruri trecătoare, despre ani, despre copilărie și despre perfecțiune fiindcă, draga mea, tu mereu ai fost și vei fi perfectă.
Anul acesta, dintre 4 și 5 ani a fost un an de început al interacțiunilor sociale. Ți-ai făcut prietene apropiate, ai văzut ce înseamnă să fii sora mai mare a unei energii imense care este Romanița, ai avut mâna în ghips, ai mers în multe vacanțe, ai fost bolnavă de multe ori și te-ai însănătoșit de fiecare dată, ai văzut 3 mări, ai învățat să îți ții respirația sub apă, ai călărit un căluț cu o singură mână sănătoasă, ai făcut COVID, ai căzut și te-ai ridicat mereu, mai puternică și cu mai mare spirit de aventură.
Ai descoperit literele, cifrele și ceasul. Ai scris “Mara” pe prispa bunicii și pe fiecare foaia disponibilă. Te-ai certat și împăcat cu Măriuca și încă nu ați apucat să faceți seara aceea de film pe care o tot planifici. Ai reușit să găsești drum comun cu Miruna și să explorați împreună curtea bunicii. Ești încă fascinată de Pippi Șosetica, de aventurile ei și de muzica filmului în germană.
Anul acesta ți-am citit mai puțin fiindcă ai avut de experimentat mai mult. Dar am citit cărți întregi când a venit cheful, ai construit poduri din Lego și te-ai jucat zile întregi cu trenurile pe șine. În sfârșit, te-ai apropiat natural de bunici, îți manifești dorul și înțelegi ce înseamnă o familie extinsă.
Ne înveți să avem răbdare, draga mea. Și nopțile acestea în care în sfârșit dormi (după 5 ani!) sunt ocazii nostalgice de a ne gândi ce repede trece timpul.
Mâncarea de sâmbătă seară, de la restaurantul chinezesc, a fost perfectă. Fetele s-au jucat în toboganul interior și noaptea a trecut prea repede, aș zice.
Duminică dimineață, după ce am pus restul bagajelor și am pregătit ceva rapid pentru drum, am plecat spre România. Evident, mult mai târziu decât ne propusesem, pe la 10 și un pic. Planul era să ajungem până în Arad și acolo să stăm peste noapte. După, a doua zi, să mergem la Salina Turda, să înnoptam la Cluj și apoi să ne pornim spre casă. Nu luasem însă cazari, urma să vedem cum va fi drumul.
Ungaria pe autostradă și Budapesta iar prin centru
Drumul urma să fie doar pe autostradă, cu foarte puțin kilometri în rest. Am ieșit rapid din Italia, am trecut ușor și de Slovenia, fiindcă Romanița a dormit un somn lung de dimineață. După vreo 4 ore și ceva, am făcut o oprire mai lungă, am mâncat ceva, fetele s-au plimbat și am plecat mai departe.
Romanița nu a mai dormit. Am mai avut nevoie de 2 opriri. Florin a greșit o ieșire de pe autostradă (el zice că de la Waze, cu care nu prea se împacă), așa că a decis să își urmeze GPS-ul de la mașină, care ne-a dus din nou prin centrul Budapestei. După un ocol de vreo jumătate de oră și o aglomerație de nu vedeam până unde se întinde, am revenit la Waze și am ieșit din zonă, spre autostradă din nou.
În jur de ora 20:00, când mai aveam puțin până în România, au adormit amândouă fetele. Cumva a fost bine, fiindcă am trecut granița relaxați și cu ele odihnite, și am reușit să ajungem in centru Aradului la ora 22 pentru o cina târzie și delicioasă, cu 2 copii foarte ok și liniștiți.
Pe la 23:00 ne-am cazat și am dormit bine, până pe la 09:00, când am strâns și ne-am pornit spre Salina Turda.
O minunăție în subteran
Ne doream de ceva timp sa ajungem la Salina Turda, însă, fiind cam departe de noi, nu s-a ivit ocazia până acum. Am ajuns la Salina după ce am mâncat prânzul la un restaurant fain din apropiere, așa că odihnite de pe drum și cu chef de joaca, fetele s-au bucurat mult. S-au jucat în locurile special amenajate pentru copii. Romanița s-a antrenat la urcat scările, Ilinca nu se mai satura să se învârtă într-un fel de băncuță, iar eu abia am rezistat 8 minute în roata care îți arată galeria în toată splendoarea ei.
Am vizitat și lacul cu bărcuțe de la cel mai jos nivel. Am fi vrut și celelalte mine, dar una era cu program special și tururi ghidate, și cealaltă un pic mai departe și deja era târziu.
In Cluj am avut o cazare la un apartament super fain, in centru, și parcare într-o curte interioară, ocazia ideală de a ne lovi mașina încercând să intrăm. Dar… in Cluj e Irina, fata care a contribuit decisiv la viața mea profesională (și nu numai), așa că m-am bucurat să mă văd cu ea și cu ceilalți 3 membri ai familiei ei. Singura treabă tristă a serii a fost că s-au terminat langoșii din parc exact când m-am decis eu să îmi iau unul.
A doua zi am pornit spre Iași. Drumul nu mai avea nici autostrăzi, nici viteză. Am făcut o oprire în Toplița, pentru parc de joacă și masă, apoi am mers pe somnul Romaniței până la Pașcani unde nu s-a mai putut și ne-am oprit într-o benzinărie pentru înghețată și mers prin iarbă. Destul de devreme, pe la 17:00, am ajuns acasă.
3 săptămâni, 4 țări, 4 oameni cu chef de hoinărit și aproape 5000 de kilometri, cu fetele doar in scaune RF, fara ecrane și fără compromisuri de siguranță.
Aveau să urmeze vreo 2 săptămâni de despachetat, alți muci și planuri pentru vacanța din Spania care (acum când scriu) pare să înceapă cu o mână ruptă, puroi in ureche, o posibilă herpangina (hope not), la Ilinca. Ce o mai fi la Romanița, om mai vedea.
Realitatea e că am mers o bucată de drum pe ploaie, după care a ieșit soarele. Am vrut să vedem castelul din Sirmione prin exterior dar, când am ajuns in față ploaia ne-a oprit. Ne-am reorientat și am mers spre cazare. Nu de alta, dar Florin a început să se plângă că îi este cam frig (mai târziu urma și el să aibă febră, de ziua lui).
Inițial ne-am gândit la zona aceasta pentru a vizita Lacul Garda. Apoi, am ales destinația luând în considerare ce ar putea să facă copiii în zonă. Astfel ne-am oprit la Peschiera del Garda și am avut cazarea într-un camping, la o căsuță cu 2 dormitoare, foarte simpatică de altfel. Locul avea și piscină încălzită, multe rulote ale olandezilor în jur, parc de joacă și o priveliște de vis.
Lacul, văzut de lângă Camping
Cu greu ne-am urnit la masă, și am mâncat la o terasă, cât mai izolați. Sarmiza, Cosmin și Sara au venit și ei cu noi. Au stat în altă parte, însă ne-am întâlnit la cină. După aceea, Sarmiza l-a surprins pe Florin cu un mega tort de ciocolată pe care l-am împărțit mai târziu cu vecinii de căsuțe.
In Peschiera doream să facem 2 lucruri – să vizităm Gardaland (noi) și să mergem la Parcul Natural Natura Viva (împreună cu Sarmiza). Având în vedere starea lui Florin și faptul că Romanița abia scăpase total de febră (veselă in rest), am mers prima zi la parc.
Ce frumos a fost!
Cu harta printre animalele sălbatice
Încă de la intrare, Ilinca a fost interesată să urmărească harta și să ne explice ce urmează. A fost fain să ne dăm seama cât de mult a crescut și câte lucruri știe.
Parcul este foarte mare, animalele au condiții deosebite și se pot vedea prin niste ferestre imense.
Romaniței îi plăcea să caute pisici sprijinindu-se de garduri, iar Sara încerca să țină pasul cu verișoara ei mai mare. Zona este total accesibilă cu un cărucior. Noi am avut și un sistem pe care l-am împărțit cu Sarmiza. Sara s-a bucurat să fie cărată in spate.
Am mâncat în zona de picnic, un sandwich bun făcut de Sarmiza, și ne-am continuat explorarea. Am văzut flamingi, cămile, lei, tigri, canguri, lebede negre și tot felul de alte animale și păsări. Pe final am fi dorit să vedem și lupul mult așteptat de către Ilinca, însă lupul nu a dorit sub nicio formă să se arate. Recomand locul pentru o zi. Programul este 09:00 -17:00.
Noi nu am reușit să mergem cu mașina în Safari, printre alte animale. Am înțeles că e fain și merită încercat, așadar menționez aici, poate e de folos. E inclus în biletul de intrare, poți merge cu propria ta mașină, și durează 30 de minute. Informația asta cu mașina proprie am aflat-o abia acum, așa că îmi e cam ciudă că nu am încercat asta înainte de plimbarea prin parc.
O, Gardaland și quick pass-urile tale
Când m-am documentat despre Gardaland, aveam emoții că Ilinca nu va avea ce face acolo. Peste tot scria că e in principal pentru copilași mai mari, fiindcă la atracții se intră în funcție de înălțime, așa că Sara cu Sarmiza nici nu au venit cu noi. Noi am mers toți 4, urmând să stăm pe rând cu Romanița.
Gardaland e foarte fain și pentru cei ca Romanița! Ne-ar fi plăcut să ne rezervam două zile pentru el sau măcar să găsim suficiente informații pentru a lua un quick pass pentru a intra mai rapid la unele activități. Și angajații parcului sunt puțini și trebuie să te străduiești ca să afli ce te interesează.
Noi am ajuns pe la 11:00 în parc. Parcul se deschide la 10:00 și se închide la 17:00. Un program destul de scurt, as zice. Am mers inițial pe unde era interesată Ilinca, apoi i-am mai propus noi. I-a plăcut la Jumanji, o experiență plină de aventură, un un fel de trenuleț care te învârte, se izbește și te scutură ca în mediul descris și în carte. Ne-am mai dat în diverse trenulețe (pe sus in general), în bărcuțe, ceșcuțe, carusele, și la final am făcut un ride care ne-a cam scos pe amândouă din zona de confort. Ilinca s-a cam speriat și doar faptul că ieșirea era prin gift shop a bucurat-o, fiindcă și-a găsit o șapcă frumoasă. Numai că acest lucru combinat cu faptul că ne-am rătăcit de Florin și Romanița ne-a împiedicat să mai mergem cu Romanița în trenulețul fermei, lucru pe care Ilinca și-l dorea.
Nu am avut timp să ne oprim la masă. Ilinca nici nu a simțit nevoia, atât de fascinată era. A băut doar apă, mai lua o gură din câteva fructe și pleca iar la distracție. Romanița a mâncat covrigi, fructe și a supt la sân. Și ori de câte ori putea, explora niste borduri sau copaci. Ar fi avut și ea multe lucruri de făcut, dar era după febră și nu am vrut să o ducem în aglomerație sau interior, așa că am ținut-o mai retrasă.
După vreo 2 ore de parc, ne-am dat seama că sunt cozile cam mari și ar trebui sa ne uităm după un quick pass. Numai că în acea zonă, toate chioșcurile unde se vindeau pass-urile astea erau închise. O jumătate de oră, cât a stat Ilinca cu Florin la coadă la un carusel, eu am umblat să găsesc un chioșc deschis și am mers vreo 2 kilometri dus-întors pentru asta. Am luat un pass care îți dădea voie sa mergi în față la 5 ride-uri dintr-o listă și care costa 20 de euro. Jumanji nu era inclus în listă, așa că am mai plătit 5 euro în plus pentru el. Eu am spus înălțimea când le-am luat, însă la final mi-am dat seama că majoritatea erau pentru 120 cm, iar Ilinca nu are 120 cm. Puteam să fi luat per atracție, dar ar fi însemnat să știu lista cu cele la care vreau să merg și să mi le pună pe acelea pe pass, ori asta nu prea se putea fără a pierde timp, fiindcă erau în capete opuse ale parcului și noi chiar nu doream să ne alergăm. Și nici nu merita să dăm 40-80 de euro pentru următoarele variante de quick pass. Florin spune că erau unele ride-uri la care puteai plati pe loc quick pass, dar eu nu am văzut așa ceva și nici el nu a putut să îmi arate când ne-am nimerit împreună. Cred că e posibil să fie, dar nu te poți baza pe asta din cauză că pot fi închise.
Odată ce aveai pass-urile în aplicația de pe mobil, lucrurile erau super simple. Selectai că vrei să intri cu quick pass, iar personalul era anunțat și venea să te preia. Intrarea era instant.
Dacă va fi să mai mergem o dată, vom alege să mergem 2 zile și vom lua quick pass-uri pentru ce ne va interesa. Eu am încercat și acum să mă uit pe site la ei, dar nu le mergea bine filtrarea după înălțime. Sunt niste pliante cu informațiile acestea, dar nouă, care am luat biletele online, ni s-au prezentat broșurile abia când am încercat sa luăm quick pass-urile. Ideea de bază este că Gardaland merită vizitat, e foarte fain, umbros și în extrasezon chiar liniștit. Și merită mai multe explicații online, așa cum merită și cei 12 km pe care îmi spune aplicația de pe telefon că i-am parcurs în acea zi.
A doua zi am strâns bagajele în strigătele Romaniței că vrea în brațe. Noaptea Romaniței i-a curs un pic de sânge din nas. Probabil i s-a iritat un pic nasul, deși mucii încă nu apăruseră, așa că am stat și am veghiat-o și nu m-am prea odihnit.
Am zis sa trecem și pe la Veneția, că era în drum. Am ajuns rapid acolo, dar Cosmin nu cred că a simțit la fel fiindcă ne-a așteptat vreo 2 ore lângă un pod (ba nu găseam una, ba nu găseam alta, ba una pipi, ba una mâncare). Ilinca și-a luat mândră o mască, la fel și Sara. Ne-am urcat pe un vaporas spre Piața San Marco și am nimerit unul care face o oră că merge peste toate canalele alea.
Copiii au fost ok, eu începeam să nu prea fiu. Era foarte aglomerat prin oraș, Romanița dorea jos și nu prea avea pe unde și oboseala mea își cam făcea de cap. După vreo oră, mi-am cerut iertare celorlalți și am zis că eu aș dori să plecăm fiindcă nu mai rezist, îmi e rău.
Poza e cu masca Romaniței, după ce mi-am revenit un pic pe mașină. Doar un pic avea să fie.
Deși ne-am rugat de Sarmi să mai stea măcar ei, decizia lor a fost sa se întoarcă cu noi acasă. Pe drum am nimerit iar vaporul prin canale și am avut o criză de tuse (rămăsesem cu asta după ultima viroză) la care sigur s-au bucurat 100 de oameni că în Italia încă se mai poartă mască in interior.
Am căzut în pat și am moțăit până a doua zi de dimineață, fiind recunoscătoare Sarmizei pentru grijă și Romaniței că a dormit și ea cu mine. Am fost întreruptă doar de către Florin, care mi-a zis că Ilinca are o gingie umflată și ar trebui să văd ce e acolo. Era prima măsea permanentă care a dorit ea să iasă exact atunci, să fie totul de pomină.
In the madding crowd 