Dansul vulcanilor şi curajul curcilor

“Eu nu cred că a dansa pe vulcani e, neapărat, o dovadă de curaj. Poţi dansa la fel de bine la poalele lor.”

O. Paler, În apărarea lui Galilei

Nu te face cu nimic mai mare faptul că eşti mai înalt într-o ţară unde nimeni nu dă doi lei pe un om de  2 metri. Şi nici nu contează cât de bun eşti într-o lume mai bună ca tine.

Nu are sens să te fereşti de ceva care oricum nu te pândeşte, nici să cauţi scuze pentru păcatele pe care, poate, nu le-ai comis… încă.

Nu e important să te fereşti de tine. De ce nu încerci să îţi cauţi libertatea în tine în loc să o aştepţi de la alţii? E mai simplu să cobori standardul decât să ridici aşteptările?

Când eram mică, alergam curcile înainte să se urce pe magazia din spate. Eu le alergam ca să coboare, ele credeau că le alerg să se urce. Şi se cocoţau acolo sus, până când întunericul le speria mai tare decât nuiaua mea.

A fost primul şi singura vară în care am crescut curci. Nu puteam lupta cu ele, nici contra lor. Totuşi, ciorba o mai mănânc uneori. La fel ca alţii pe a mea.

Recenzie de zâmbete

“Te miră? Am cunoscut pe cineva care s-a dezvăţat să râdă. Are dinţii stricaţi, mulţi i-au căzut şi se fereşte să deschidă gura mai mult decât e necesar pentru a rosti într-un fel chinuit cuvintele. (…) Frica de a-şi arăta gura goală i-a limitat libertatea şi în alte privinţe. Şi poate cel mai rău e faptul că a ajuns să-i urască pe cei care râd în gura mare.”

O. Paler, Apărarea lui Galilei

Îmi place zâmbetul meu atunci când ţin gura închisă ca să nu mi se vadă spaţiul mare dinte dinţii din faţă. Am şi gropiţe şi mulţi au căzut în ele la timpul lor.

Îmi place zâmbetul surorii mele când urcă o treaptă în oraş. Îmi spune simplu, arătându-şi dinţii ca într-o reclamă la cea mai albă pastă de dinţi: “Gata şi asta.”

Îmi place zâmbetul cu mâna la gură a bunicii. Cândva, a urcat borduri şi a fermecat cu gropiţele. Acum, îşi schimbă baticul de fiecare dată când vine cineva în vizită.

Îmi place zâmbetul Monei. E ştrengăresc, copilăros şi inteligent. E persoana cu cele mai multe tipuri de zâmbet. Trebuie să fii norocos să le înţelegi.

Îmi place zâmbetul Anei. De fapt, Ana râde prin zâmbete, vinde bucurie la telefon şi scrie smile-uri celor care au mai mare nevoie de ele.

Îmi place zâmbetul lui Gheorghiţă. Sunt vreo 2 ani de când îl rog să-mi zâmbească atunci când ne întâlnim. El râde ca un adevărat rădăuţean cu iz de programator.

Îmi place zâmbetul celor care vor să încerce, celor care speră, celor care dau, celor care ştiu să primească, celor care citesc.

Îmi place zâmbetul tău.

 

 

 

FEAA News: Parfum de toaletă (minature)

Câteva printuri parfumate găsite în urma cercetărilor pentru seminarul de publicitate. (Tks Alexandra)

Sursa: http://www.coloribus.com

 

Teste porcine la seminarul de Drept

Din ciclul: Dă-le Doamne injecţii, următoarea ştire pe site-ul UAIC:

Două studente, de la facultăţile de Chimie şi Facultatea de Drept au fost confirmate ca infectate cu virusul AH1N1; ambele se află sub supraveghere medicală.

De dimineaţă, în UAIC au fost realizate anchete epidemiologice (controale medicale), atât în căminul C10 – acolo unde era cazată una dintre studente, cât şi printre colegii studentei de la Facultatea de Chimie, care urma studii de master în anul I.

Colegii studentei de la Drept urmează să fie testaţi la următorul seminar pe care îl vor susţine.

…………………………………

Dacă aşa stătea situaţia pe 27 Octombrie, am vrut să vad şi update-ul care nu a întârziat să apară:

Update

• nici una dintre colegele de cămin ale studentei de la Chimie nu prezintă simptome de răceală; situaţia lor este ţinută sub monitorizare.

• mâine, de la ora 10.00, va fi testată grupa studenţilor de la Drept

P.S. Nu mergeţi cu porcul la Facultatea de Drept că tre să aşteptaţi următorul seminar ca să fie controlat.

Pentru dreptate şi pace, 500 de euro la preşedinte

Campania politică a început, iar Job-urile “asortate” au început să apară. Partidul Dreptăţii şi Păcii din România caută Consilier Politic sau Preşedinte de Filială.

Anunţul, postat pe unul dintre site-urile de Job-uri apare la rubricile Fundatii, Asociatii, ONG, Voluntariat, Government, PolicyMaking, ThinkTanks, Stiinte Politice. Oricum, se acceptă absolvirea oricărei facultăţi (ca un avantaj suplimentar).

Partidul nu e infiinţat încă, însă în momentul în care candidatul va fi găsit, i se va oferi un salariu de 500 de euro şi va fi pus în postura de a-şi atrage adepţi noi.

Oricum, esenţial este interviul la care candidaţii trebuie să răspundă:

• Ce te motiveaza sa aplici pentru acest post?

• Esti dispus sa parcurgi o perioada de proba de 1 luna muncind benevol, dovedindu-ti abilitatile de lider?

• In cat timp estimezi ca poti sa-ti formezi o echipa de minim 10 persoane care sa se ocupe impreuna cu tine de imaginea viitoarei formatiuni politice?

• Cati oameni poti convinge sa te sustina pentru ceea ce vrei sa faci si sa reprezinti in orasul tau?

Concluzia: După ce ţi-ai adunat prietenii şi le-ai spus de partid, după ce ai renunţat la un job bun ca să intri în dreptul partid, după ce se duce şi perioada de probă… se termină. Campania electorală.

FEAA news: Publicitate (partea creativă a head-ului)

Acum aproximativ o lună, îmi era frică de ce o să urmeze în materie de colegi. Acum m-am mai liniştit. Semi, pentru că încă mai aştept întâlnirile viitoare.

Pentru grupa de la publicitate am dat anunţ pe grup. Aveam nevoie de un coleg pentru grupa formată din Alexandra şi mine. Două absolvente de jurnalism au primit răspuns de la un băiat, Vlad.

Prima întâlnire a fost interesantă. Trebuia să alegem un produs şi să facem o segmentare a pieţei în funcţie de avantajele produsului. Am citit materialele din manualul de Marketing, am pus întrebări unul la altul, am tăiat, am analizat, am mers în Selgros şi am ales produsul: Odorizant de interior.

Apoi, am început discuţiile. Am ales lista de avantaje, am vorbit de categorii de segmentare, am băut Cola (eu Cappy), energizante. S-a discutat frumos, până pe la 2 dimineaţa.

A doua zi, am luat-o de la capăt. Aveam avantaje, aveam segmente, mai trebuia să alegem ce e mai important, să facem o plansă şi să vedem cum vom prezenta. Discuţiile au fost constructive şi am conştientizat şi noi lucruri interesante, cum ar fi:

• Femeile active şi singure doresc să compenseze eventualele lipsuri cu prezenţa mirosului plăcut, fin, prestigios al odorizantului.
• Bărbaţii activi folosesc odorizantele pentru a acoperi mirosurile neplăcute (Vlad o să mă bată!!)
• Mamele cumpără astfel de produse gândindu-se la copiii lor şi de aceea vor lucruri sigure, inventive, economice.
• Fumătorii caută produse anti-tabac, alergicii vor odorizante la care să nu reacţioneze negativ, pretenţioşii îşi pot dori chestii “eco”

Până la urmă, am reuşit, cu emoţii, să trecem de prima prezentare cu bucuria că ne-am făcut prieteni noi şi că am simţit în sfârşit cum se lucrează în echipă.

Aştept întâlnirile viitoare.

Jurnalul călătorului RATP (Revoltatu’ din “Vaslui”)

Octombrie, 21, ora 20.00. Agitaţie mare în spatele tramvaiului. O femeie se străduieşte să explice controlorilor că biletul i-a ramas înţepenit în compostor, că nu poate să îl scoată şi că nu are niciun sens să plătească amenda. Cere să se demonteze compostorul şi să se scoată biletul corect compostat.

Lumea se uită ca la scandal. Aşa ca la un spectacol prost în care RATP joacă rolul vulpii, iar cetăţeanul nici măcar coadă de  urs nu e.

Se ridică de pe scaun şi încearcă să îi ia apărarea tinerei, respectuos mai întâi, agitat şi nervos pe urmă. Controlorii nici nu vor să asculte, o ţin sus şi tare că tânăra trebuie să plătească amenda. “Da ce mă, eşti din Vaslui?”, întreabă unul din echipa de control RATP. Revoltatu’ cetăţean îşi caută telefonul unde are salvat numărul pentru reclamaţii RATP (telverde de altfel) şi sună.

Surpriza vine de la celălat capăt al firului unde o voce respectuoasă întreabă cetăţeanul care e problema. Călătorul îi explică problema femeii la telefon iar angajata RATP cere informaţii despre controlori, tramvai, etc. Pentru că angajatul controlor nu vrea să vorbească, vatmanul este rugat să ia legătura cu femeia şi să îi explice care e situaţia.

Vatmanul caută tot felul de scuze: nu poate opri tramvaiul între staţii pentru demontarea compostorului, situaţia nu e aşa gravă pe cât pare etc. Încheie convorbirea cu femeia de la reclamaţii şi îi dă telefonul revoltatului cetăţean care căutându-i pe controlori constată că au coborât de mult timp din tranvai fără a da nicio amendă.

Octombrie, 21, ora 21.00. Autobuzul 43. Acelaşi cetăţean (care nu e din Vaslui) este rugat să prezinte legitimaţia de călătorie. Acelaşi controlor.

Jurnalul călătorului RATP (Episodul fără control)

Later edit de dimineata asta (dar ar putea fi oricare):

Statia nr 1: Doi controlori se aşează relaxaţi pe 2 scaune… tot din 43. O doamnă compostează un bilet şi apoi se aşează în spatele lor, îl bate pe unul pe umăr şi îi spune: “Ia vedeţi, s-a compostat?” Controlorii se uită uimiţi unul la altul miraţi de întrebarea doamnei. Dau din cap suav (cum numai agenţii sub acoperire pot) iar atunci când doamna se întoarce la locul ei, îşi pun amândoi mâinile în cap şi unul dintre ei spune: “Da ce, scrie ceva la spate şi nu ştim noi?”

Staţia nr. 3 Urcă un bătrân mai murdar de felul lui şi începe să vorbească tare despre ce îl doare. Toţi călătorii din autobuz află că Băsescu a vândut trei români, ce bine era pe vremea lui Ceauşescu şi că moşul are pensie 4 milioane şi că îi şi mulţumit cu banii aştia. Apoi, dintr-o dată, se întoarce spre cei doi controlori şi le spune: “Nu îmi cereţi nimic. Am legitimaţie, nu mă tem eu de controale.” Bătrânul continuă povestea. Controlorii sunt din ce în ce mai tăcuţi.

Staţia nr. 5 Cotrolorii coboară. Nu au controlat niciun călător.

Jurnalul călătorului RATP (reguli de ne-simţosupravieţuire)

Viaţa călătorului RATP este liniştită, miraculoasă chiar, îngrămădită şi „frumos” mirositoare.

Viaţa călătorului RATP este plină de batjocoră şi iz controlor grosolan şi urat mirositor.

Viaţa călătorului RATP nu este inscripţionată decât cu mesaje: „Nu oferiţi şoferului sau vatmanului bani în schimbul călătoriei”, „Nu urcă mai mult de 18 persoane în microbuz”.

Viaţa călătorului RATP nu este umplută cu mesaje de genul: „Apăsaţi butonul cu STOP pentru oprirea autobuzului în staţia următoare în loc să strigaţi ca disperaţii la şofer: Opreşte băi, boule!”
Călătorul RATP nu ştie nici că poate face reclamaţie în situaţiile următoare: (Doar ce am mai observat sau păţit)

• Controlorii RATP îl fac bou, dobitoc, nesimţit, fără studii, cu studii degeaba, manelist, cocalar etc…

• Controlorii RATP îşi încep controlul în momentul în care călătorul se află pe scară, gata de coborâre.

• Controlorul îl îmbrânceşte pe călător şi îl trage înapoi în autobuz susţinând sus şi tare că are dreptul să înceapă controlul, chiar dacă călătorul mai merge o staţie în plus chiar dacă are abonamentul valabil…

• Controlorii RATP nu se uită să vadă câte compostoare merg în autobuz, însă se îmbrâncesc în lumea şi aşa înghesuită şi coboară jumătate de autobuz la prima staţie pentru că cei prinşi nu au fost în stare să îşi cultive instinctul de zbor pentru a zbura până la singurul compostor care funcţionează, cel de la prima uşă.

• Controlorii RATP încep controlul fără să ţină seama că lumea încă nu a ajuns la compostor sau aşteaptă la coadă să composteze.

Pe de altă parte, călătorul RATP nu ştie că:

• Angajaţii RATP sunt şi ei oameni şi că fac şi ei o meserie. Atât de bine cât o pot face.

• Biletele trebuie cumparate cu câteva zile înainte ca nu cumva să te nimereşti în zonă fără tonetă cu bilete de vânzare sau cu program scurt că e weekend.

• Biletele trebuie cumpărate oricât ar fi călătorul de şmecher. Nu de alta, dar intră în conflict cu alt gen de şmecherie, că doar suntem cel mai minunat şi controlat pământ din lume.

Produsul strategiei şi prima zi la FEAA (pană de creativitate)

Întâlnirea cu colegii de master a fost seacă, neliniştită şi rea. Dulce de rea, necomunicativă, stresantă şi emoţionantă.

Nu am găsit răspunsuri la salut, priviri calde sau interesante. Doar întrebări de genul: “Avem manual?”, “Putem fi în aceaşi grupă? Am făcut cerere de transfer.”

Totuşi cred că alegerea mea e cea potrivită. Am auzit atât de multe lucruri frumoase despre profesorii de la aceast master încât abia aştept să îi cunosc (chair dacă serviciul nu îmi va permite decât o fugă neliniştită între un curs şi un ticket).

Dacă până acum îl citeam, acum l-am cunoscut. Un om deosebit de interesant deocamdată, super (părerea colegului de birou) şi îndrăzneţ de curajos (Citez: “O să fiţi repartizaţi în grupe mici în funcţie de mediile cu care aţi intrat. Veţi fi de la mai multe facultăţi în grupă.”) Mi-e dor de Haza la faza asta:)

Temele de seminar se anunţă interesante.

Colegii par dificil de descoperit, dar e şi asta o provocare.

Sălile sunt mai bune ca la Litere iar zarva de pe holuri e mai mare.

Am luat încă o gură din viaţa de student. Am aşteptat cu emoţie revederea. Şi mâine nu poate fi decât o nouă zi. La Marketing şi Comunicare în Afaceri.

P.S. Am categorie nouă pe blog.