De la Iași la Lisabona, prin Viena – un pic de planificare (Part 1)

Drumul și cazarea

Nu a fost greu să ne decidem unde vrem să mergem de această dată. Portugalia era de ceva timp pe lista (mai fusesem înainte de avea copiii). Prin alte părți ale Europei erau prețuri foarte mari, noi voiam să profităm de vacanța școlară, și imediat ce a găsit Florin varianta aceasta, ne-am decis să plecăm la Lisabona, în Aprilie-Mai.

Varianta de zbor aleasă a fost Iași-Viena, Viena-Lisabona. Primul zbor a fost la 4 după-amiază, apoi de la Viena pe la 8 seara. Am ajuns pe la 11 noaptea, ora Portugaliei, asta cu tot cu întârzieri. Zborile au fost ok. De cand nu am mai zburat cu aceste companii am observat ca au scos mesele, însă îți poți cumpara un sandwich la bord. O apa te costă mult mai ieftin decât cei 20 de lei de pe T4. 

La Austrian a fost drăguț că fetele au primit chestii de colorat, de lipit, fișe de lucru.

În Viena, timpul de escală a zburat rapid, deși am stat vreo 2 ore jumătate. Am descoperit un loc de joacă în aeroport și a fost greu să le luăm pe fete de acolo.  Zborul spre Lisabona a durat 3 ore jumătate și, din fericire, ultima oră s-a dormit.

Cazarea am luat-o undeva mai departe de centru, ca să nu plătim o căruță de bani și să avem flexibilitate la mers în diferite locuri, în special la plaje.

Prima dată cu taxiul

De obicei evităm taxiurile cu fetele și, pentru că stăm aproape de gară, în Iași luăm autobuzul până la aeroport. Circulă și des, condițiile sunt bune, recomand. Însă, de la aeroportul din Lisabona până la cazare, la ora aceea, și cu fetele trezite din somn, am hotărât să rezervăm un taxi pe booking.com. 

A fost prima călătorie cu taxiul a fetelor. Erau entuziasmate că le așteaptă un taxi. Cerusem dinainte scaune pentru copii, dar nu primisem nicio confirmare pentru ele, și când am ajuns în aeroport nu ne aștepta taxiul. Am sunat la numărul șoferului și a apărut în scurt timp un domn simpatic, îmbrăcat la costum, care s-a prezentat: “I am your driver”. Era venit cu un minivan, avea loc suficient pentru toți și erau și scaune pentru fete, chiar daca doar niște boostere.  Așa Veselie a fost Romanița tot drumul, bucurându-se de poziția din mașină, de luminile orașului, de tot, încât ne-am terminat călătoria super relaxați.  

Apartamentul în care am ajuns ajuns se afla în zona Belem, la 1km de stația de tren, dar aveam și autobuze mai în apropiere. Era un apartament cu obloane și uși vechi, de lemn, nu foarte mare, dar suficient pentru noi. Avea mașină de spălat vasele și mașină de spălat rufele, ambele necesare când stăm mai mult într-un loc, pentru că evităm să luăm multe bagaje. Zona e una liniștită așa că am dormit bine. 

Socoteala de acasă

A doua zi, încă obișnuite cu ora de acasă, fetele s-au trezit devreme – nu s-a mai întâmplat în restul zilelor. 

Eu deja plecasem în recunoaștere și cumpărasem de la supermarketul din apropiere tot ce ne trebuia pentru micul dejun. Cam asta urma să fac la fiecare două zile. Îmi și plăcea să ies un pic dimineața și doream să avem și chestii proaspete mereu. Variam legumele și fructele, găsisem și ceva carne ok. Aveam o piață locală la 2 minute. 

Cumva, noi adulții făceam un fel de brunch, care ne ținea până după-amiază sau până reușeam să ajungem la o masă. Fetele aveau sandwichuri, caserole mici cu fructe uscate, legume, fructe proaspete, ronțăieli ușor de mâncat, așa ca ne puteam opri oricând la o pauză de masă cu ele. Dar, treaba asta ne-am reglat-o pe la o marți. Luni nu am luat gustari și mi-au plâns de foame, așa că s-au bucurat de chipsuri că doar asta am găsit.

Aveam un document făcut de acasă, orientativ, cu ce am dori să facem musai. Pe lista erau ca obiective (in bold ce am reușit):

  • Explorat prin Centrul Lisabonei;
  • Vizita la Oceanarium (luasem bilete pentru marți);
  • Plimbarea cu autobuzul care se transforma in barcă (luasem bilete pentru miercuri);
  • Vizitat Sintra;
  • Ajuns la 2-3 plaje (deși vremea nu se anunța grozavă pentru asta, erau între 16 si 19 grade);
  • Vizitat Muzeul de Științe (luasem bilete pentru sâmbătă);
  • Vizitat Muzeul Trăsurilor;
  • Vizitat Muzeul Cutremurului;
  • Vizitat Muzeul Păpușilor;
  • Vizitat Muzeul Carris, pentru a vedea colecțiile de tramvaie și autobuze vechi;
  • Mers la Grădina Zoologică;
  • Să ajungem în Monsanto, cea mai mare grădină urbană din Europa;
  • Să vedem Libraria Bertrand, cea mai veche librarie din Europa;
  • Plimbat prin parcul cu pauni, Tapada das Necessidades.

Mai doream să ne jucăm, să nu ne grăbim, să ne bucurăm de timpul petrecut împreună, fără a bifa ceva musai într-o zi, așa că ne-am propus să găsim și câte un parc de joacă în fiecare zonă în care vom ajunge. 

Ne-am mai dorit să încercăm mancarea locală în locuri de familie, să gustăm Pasteis de Belem și să mergem mult pe jos (am stabilit cu Ilinca ca vom încerca să parcurgem măcar 70 de kilometri în total pe jos). Luasem și căruciorul de călătorie al Romaniței, dar știam că vor fi ocazii când nu îl vom folosi. 

Aveam de petrecut în Lisabona 9 nopți – de duminică seara până marți după-amiază, când ne vom lua zborul. 

Bilete de avion: 1500 euro pentru 4 persoane

Cazare: 800 euro pentru 9 nopți

Taxi de la aeroport: 21 euro

Apă pe T4 Iași: 4 euro

Apă în Viena: 2 euro

La mulți ani, Ilinca!

Acum 5 ani te țineam prima dată în brațe. Erai mică, liniștită și frumoasă. Nu sugeai, dormeai mult și urmau zile dificile cu un pui mic și grăbit.

Dar ai crescut. Aseară ne uitam împreună la pozele dinainte să devin mamă și tu îmi mărturiseai că nu ești încă gata să crești, că vrei să mai rămâi un pic la patru ani. Și mă rugai să fac cumva să se întâmple asta. Iar eu ți-am vorbit despre lucruri trecătoare, despre ani, despre copilărie și despre perfecțiune fiindcă, draga mea, tu mereu ai fost și vei fi perfectă.

Anul acesta, dintre 4 și 5 ani a fost un an de început al interacțiunilor sociale. Ți-ai făcut prietene apropiate, ai văzut ce înseamnă să fii sora mai mare a unei energii imense care este Romanița, ai avut mâna în ghips, ai mers în multe vacanțe, ai fost bolnavă de multe ori și te-ai însănătoșit de fiecare dată, ai văzut 3 mări, ai învățat să îți ții respirația sub apă, ai călărit un căluț cu o singură mână sănătoasă, ai făcut COVID, ai căzut și te-ai ridicat mereu, mai puternică și cu mai mare spirit de aventură.

Ai descoperit literele, cifrele și ceasul. Ai scris “Mara” pe prispa bunicii și pe fiecare foaia disponibilă. Te-ai certat și împăcat cu Măriuca și încă nu ați apucat să faceți seara aceea de film pe care o tot planifici. Ai reușit să găsești drum comun cu Miruna și să explorați împreună curtea bunicii. Ești încă fascinată de Pippi Șosetica, de aventurile ei și de muzica filmului în germană.

Anul acesta ți-am citit mai puțin fiindcă ai avut de experimentat mai mult. Dar am citit cărți întregi când a venit cheful, ai construit poduri din Lego și te-ai jucat zile întregi cu trenurile pe șine. În sfârșit, te-ai apropiat natural de bunici, îți manifești dorul și înțelegi ce înseamnă o familie extinsă.

Ne înveți să avem răbdare, draga mea. Și nopțile acestea în care în sfârșit dormi (după 5 ani!) sunt ocazii nostalgice de a ne gândi ce repede trece timpul.

La mulți ani, Ilinca Pui!

Vacanță în 4: Drumul înapoi și Salina Turda

Mâncarea de sâmbătă seară, de la restaurantul chinezesc, a fost perfectă. Fetele s-au jucat în toboganul interior și noaptea a trecut prea repede, aș zice. 

Duminică dimineață, după ce am pus restul bagajelor și am pregătit ceva rapid pentru drum, am plecat spre România. Evident, mult mai târziu decât ne propusesem, pe la 10 și un pic. Planul era să ajungem până în Arad și acolo să stăm peste noapte. După, a doua zi, să mergem la Salina Turda, să înnoptam la Cluj și apoi să ne pornim spre casă. Nu luasem însă cazari, urma să vedem cum va fi drumul.

Ungaria pe autostradă și Budapesta iar prin centru

Drumul urma să fie doar pe autostradă, cu foarte puțin kilometri în rest. Am ieșit rapid din Italia, am trecut ușor și de Slovenia, fiindcă Romanița a dormit un somn lung de dimineață. După vreo 4 ore și ceva, am făcut o oprire mai lungă, am mâncat ceva, fetele s-au plimbat și am plecat mai departe.

Romanița nu a mai dormit. Am mai avut nevoie de 2 opriri. Florin a greșit o ieșire de pe autostradă (el zice că de la Waze, cu care nu prea se împacă), așa că a decis să își urmeze GPS-ul de la mașină, care ne-a dus din nou prin centrul Budapestei. După un ocol de vreo jumătate de oră și o aglomerație de nu vedeam până unde se întinde, am revenit la Waze și am ieșit din zonă, spre autostradă din nou.

În jur de ora 20:00, când mai aveam puțin până în România, au adormit amândouă fetele. Cumva a fost bine, fiindcă am trecut granița relaxați și cu ele odihnite, și am reușit să ajungem in centru Aradului la ora 22 pentru o cina târzie și delicioasă, cu 2 copii foarte ok și liniștiți.

Pe la 23:00 ne-am cazat și am dormit bine, până pe la 09:00, când am strâns și ne-am pornit spre Salina Turda. 

O minunăție în subteran

Ne doream de ceva timp sa ajungem la Salina Turda, însă, fiind cam departe de noi, nu s-a ivit ocazia până acum. Am ajuns la Salina după ce am mâncat prânzul la un restaurant fain din apropiere, așa că odihnite de pe drum și cu chef de joaca, fetele s-au bucurat mult. S-au jucat în locurile special amenajate pentru copii. Romanița s-a antrenat la urcat scările, Ilinca nu se mai satura să se învârtă într-un fel de băncuță, iar eu abia am rezistat 8 minute în roata care îți arată galeria în toată splendoarea ei.

Am vizitat și lacul cu bărcuțe de la cel mai jos nivel. Am fi vrut și celelalte mine, dar una era cu program special și tururi ghidate, și cealaltă un pic mai departe și deja era târziu. 

In Cluj am avut o cazare la un apartament super fain, in centru, și parcare într-o curte interioară, ocazia ideală de a ne lovi mașina încercând să intrăm. Dar… in Cluj e Irina, fata care a contribuit decisiv la viața mea profesională (și nu numai), așa că m-am bucurat să mă văd cu ea și cu ceilalți 3 membri ai familiei ei. Singura treabă tristă a serii a fost că s-au terminat langoșii din parc exact când m-am decis eu să îmi iau unul. 

A doua zi am pornit spre Iași. Drumul nu mai avea nici autostrăzi, nici viteză. Am făcut o oprire în Toplița, pentru parc de joacă și masă, apoi am mers pe somnul Romaniței până la Pașcani unde nu s-a mai putut și ne-am oprit într-o benzinărie pentru înghețată și mers prin iarbă. Destul de devreme, pe la 17:00, am ajuns acasă.

3 săptămâni, 4 țări, 4 oameni cu chef de hoinărit și aproape 5000 de kilometri, cu fetele doar in scaune RF, fara ecrane și fără compromisuri de siguranță.

Aveau să urmeze vreo 2 săptămâni de despachetat, alți muci și planuri pentru vacanța din Spania care (acum când scriu) pare să înceapă cu o mână ruptă, puroi in ureche, o posibilă herpangina (hope not), la Ilinca. Ce o mai fi la Romanița, om mai vedea.